Home Dezvaluiri Iohannis nu e de acord cu rezoluția PE. Supărarea lui Dan Tăpălagă...

Iohannis nu e de acord cu rezoluția PE. Supărarea lui Dan Tăpălagă pe PPE și președinte

0

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat marţi, legat de rezoluţia care urmează să fie adoptată cu privire la România de către Parlamentul European, că aceasta este neobişnuită, mai ales că vine cu o lună înainte de preluarea preşedinţiei Consiliului UE de către ţara noastră.

„PE are dreptul să dezbată teme şi e dreptul lor să voteze rezoluţii. Am subliniat că prezenţa mea în PE nu avea legătură cu dezbatere aceea despre statul de drept în România. Am făcut declaraţii în România despre subiect. România este o democraţie funcţională şi respectă statul de drept, dar este o democraţie vie şi avem abordări despre care unii nu au opinie bună. Nu vreau să intru mai adânc în dezbaterile interne din România aici în PE. E extrem de neobişnuit pentru PE să dezbată şi să voteze o rezoluţie cu doar o lună înainte de a prelua preşedinţia Consiliului UE. Decizia aparţine PE”,a spus Klaus Iohannis.

Din acest motiv, pledoaria publică a președintelui Klaus Iohannis împotriva unei rezoluții pe tema derapajelor din România este o eroare politică de care vor profita din plin Liviu Dragnea și PSD. Dacă vor scăpa de această sancțiune politică, vor avea toate motivele să spună că toate discuțiile despre criza democrației din România sunt lipsite de sens din moment ce problema nu există la Bruxelles. Dragnea nu poate decât să-i mulțumească lui Klaus Iohannis pentru atitudinea de la Strasbourg, așa cum procedează deja cu mult entuziasm susținătorii mediatici ai PSD. Apoi, să nu se mire oficialii UE că încrederea în instituțiile Uniunii s-a prăbușit în doar jumătate de an, potrivit ultimului eurobarometru, cu zece puncte procentuale. Astfel, încrederea cetățenilor români în UE a picat la 49%, la un punct distanță de minimul istoric înregistrat anul trecut. Iar cei care se vor simți încă o dată abandonați vor fi cetățenii României, a comentat Dan Tăpălagă pe G4Media.

Ad

Exit mobile version