spot_img
-1 C
București
luni, decembrie 23, 2024
AcasăDezvaluiriIohannis, nemulțumit de slaba mobilizare stradală

Iohannis, nemulțumit de slaba mobilizare stradală

-

COMENTARIU DE BOGDAN TIBERIU IACOB (PRELUARE INPOLITICS)

Prezent azi la un festival al filmului, președintele Klaus Iohannis a transmis cîteva mesaje extrem de interpretabile, lăsînd impresia că e nemulțumit de slaba mobilizare de la mișcările stradale de protest din ultima vreme.
Întrebat, astfel, cum percepe societatea civilă autohtonă, președintele a răspuns:

”După părerea mea, vocea ONG-urilor, vocea societății civile este încă o voce prea mică față de ceea ce ar putea să fie în România. Deci mai este mult-mult loc de creștere. Pe de altă parte, prin felul în care politicul, care a ajuns la putere, a acționat, a mobilizat foarte-foarte multă energie în societate și aș vrea să ne amintim doar de valul imens de proteste după ce apăruse acea nefericită Ordonanță 13, care dintr-odată, ne-a propulsat în exemplu pozitiv în întreaga lume. Deci societatea românească are resurse, are oameni, are voință, are și știință de organizare, însă suntem încă în faza aceea, când pentru mobilizare, este nevoie de un input foarte puternic. Or eu mi-aș dori ca societatea civilă să fie la fel de puternică, agilă și implicată şi când input-ul nu este atât de negativ şi de puternic cum a fost acea încercare de Ordonanţa 13(…)

Democrația presupune a lua puterea pentru a fi în slujba societății. Ăștia iau puterea ca să aibă ei pentru ei, deci este o diferență enormă între optim și ceea ce avem noi acuma. Dar cu cât este mai puternică, mai organizată, mai vocală societatea civilă, cu atât mai ușor se readuce întreaga societate într-un echilibru și au fost multe faze în care nu numai m-am bazat pe ceea ce face societatea civilă, am și colaborat destul de mult și, de fiecare dată, recunosc, foarte bine”.

Iohannis a ținut să transmită și că sprijină și încurajează protestele magistraților:

”Iar cu magistrații: cei care au protestat au tot respectul și admirația mea. Și este clar că acei oameni s-au uitat, au răbdat, au tăcut, dar acum paharul s-a umplut și bine făcut că au ieșit și au început să își spună părerea. Fiindcă multe din modificările care s-au făcut sunt modificări care afectează sistemul de justiție și sunt modificări care sunt de înțeles în adevărata dimensiune pentru cei din sistem, nu pentru cineva din afară, care nu are niciun contact direct cu felul în care justiția este organizată în România. Deci, oamenii aceia bine au făcut că au ieșit: și judecătorii, și procurorii și ceilalți care lucrează în justiție, ca să atragă atenția că este extrem de grav ce se întâmplă. Este un atac nemaivăzut asupra sistemului de justiție, asupra independenței justiției. Și faptul că unii puși pe funcții de conducere au fost probabil convinși să se declare împotriva acestor manifestări mi se pare un lucru complet irelevant. Mai bine nu ziceau nimic /…/, că, dacă tăceai, filozof rămâneai. Deci bine fac și bine ar face politicienii să ia seama ce se spune acolo, fiindcă oamenii iasă nici din rea-credință, nici din rea-voință, nici fiindcă n-au chef să lucreze. Lucrează foarte mult, sunt supraaglomerați. Ei au ieșit din disperare și vor să își arate această disperare și noi o înțelegem”. 

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img