Iohannis l-a cenzurat pe Iuliu Maniu

”Găsesc foarte potrivite cuvintele lui Iuliu Maniu, unul dintre artizanii Unirii, care spunea că „deplina libertate și egala împărțire în puterea de stat a cetățenilor este singura bază solidă a dezvoltării unui stat.””

Cuvintele de mai sus au fost rostite ieri, de către președintele Klaus Iohannis, în discursul susținut, de unul singur, sub Arcul de Triumf, cu prilejul Zilei Naționale.
Între ele, se regăsește un citat din marele politician țărănist Iuliu Maniu, artizan al Marii Uniri, desprins dintr-un discurs istoric scris spre a fi citit pe 1 decembrie 1918 în fața Adunării Naționale, transmite Inpolitics.

Păcat că președintele Iohannis a preluat doar fraza de mai sus, nu și pe cea imediat anterioară.
Citatul complet ar fi sunat astfel:

”Nu se poate spera, ca cetățeni fără drepturi și ținuți în întunerec sufletesc și în mizerie socială să devie stâlpii siguri ai unui Stat modern.
Deplina libertate și egala împărtășire în puterea de Stat a cetățenilor, este singura bază solidă a desvoltării unui stat”.

De ce a ”cenzurat” Iohannis exprimarea marelui politician, care ar fi dat în mod cert mai multă greutate spuselor sale de ieri?
L-o fi iritat formularea ”cetățeni fără drepturi și ținuți în întunerec sufletesc și în mizerie socială”, veritabil arc peste timp între 1918 și anul de grație 2020?

Hot this week

Topics

Mai mult

    Șeful CJ Mehedinți anunță accelerarea proiectului Autostrăzii Filiași-Drobeta Turnu Severin

    Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a avut o...

    SUA au pierdut al doilea avion de luptă într-o singură zi în Iran

    SUA au pierdut al doilea avion de luptă într-o...

    Iranienii l-au capturat pe pilotul american de F35 după o diversiune

    Corpul Gardienilor Revoluției Islamice (IRGC) l-a localizat și reținut...

    Americanii în criză de „metal de război”

    Stocurile americane de „metal de război” sunt în scădere...

    Asia în zodia jafurilor din cauza lipsei de combustibil

    Lipsa severă de combustibil cauzată de conflictul din Orientul...

    UE ia în calcul raționalizarea carburanților

    Uniunea Europeană ia în considerare măsuri precum raționalizarea combustibilului...

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA și alți 2 generali demiși de Hegseth

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA, Randy...

    Articole relationate

    Categorii populare