Scriam luni că vizita lui Klaus Iohannis în SUA se prezintă ca cea mai misterioasă făcută de vreun șef de stat român la Washington și susțineam teza că Donald Trump l-a chemat pe al nostru președinte pentru a se convinge înaintea alegerilor din toamnă că se poate baza pe el într-un al doilea mandat, dar și pentru a-i da un ”to do list”. Cam în felul celei primite cîndva de Ponta de la Bruxelles. La cum arată lucrurile, exact așa s-a întîmplat, iar de aici încolo, după o primire ”îmbătătoare” putem vorbi de o mare mahmureală prezidențială.
Remarcam în respectiva analiză discreția neobișnuită din jurul vizitei lui Iohannis la Trump, în sensul lipsei acute de informații. Abia am aflat cine l-a însoțit în delegație, doi consilieri cotroceniști, unul de politică externă, firesc, am spune, și unul de comunicare, probabil responsabil cu declarațiile de după întîlnire ale președintelui. A lipsit soția președintelui, semn clar, de dinainte, că nu va exista vreo acțiune protocolară. Una peste alta, o vizită scurtă și la obiect, pentru că time is money. Una în care s-a trecut peste orice fasoane și s-a mers direct la țintă.
Ceea ce nu scade deloc dimensiunea vizitei lui Iohannis, dimpotrivă.
Nu a fost o plimbare de plăcere, a fost un act politic de maximă importanță. Din păcate pentru președintele nostru, beția de o seară, produsă de compania onorantă a celui mai puternic om al planetei, devine de acum o mare mahmureală, cu dureri de cap totale.
Klaus Iohannis a fost chemat la Washington ca să fie obligat să aleagă între doi poli de putere. Și pentru a i se arăta că nu e o rugăminte, ci o somație, nu s-a precupețit niciun artificiu de imagine. Nu a existat vreo brumă de program colateral, totul s-a derulat contra-cronometru, cu doar 2-3 zîmbete pentru poză și cîteva declarații amabile, dar reci, ale gazdei. Nu au existat vreo declarație umăr la umăr la final, necum o conferință comună de presă.
Trump – un maestru al gesturilor de acest tip – a stat deschis sfidător la sacou, în prezența omologului său, inclusiv la poza oficială, în pofida normelor uzuale, doar pentru a arăta cine e șeful dintre cei doi. (Exact cum a procedat cu Macron, folosind tot asemenea teripuri, pentru a crea impresia unei relații tată-fiu, nu tocmai avantajoasă pentru francez) Cît despre șapca dăruită lui Iohannis cu mesajul de inspirație trumpistă ”Make Romania great again”, nu doar că a fost un dar cu substrat, dar al nostru președinte și-a mai și îndesat-o pe cap, ca să nu existe dubii privind felul cum a recepționat aluzia americanului. Tot e bine, acum cîteva sute de ani ar fi trebuit să îngenuncheze și să sărute mîna suveranului.
Lui Klaus Iohannis i-au fost prezentate cîteva probleme majore care interesează americanii și înțelegem că nu a zis nici pîs la vreuna. Ba chiar a semnat o declarație de principii, ceea ce înseamnă foarte mult în relația cu partenerul strategic, într-o țară în care mari contracte se bazează doar pe o strîngere de mînă.
Despre desființarea vizelor, nimic. Nici nu aveam mari speranțe. Despre investiții americane în România, vorbe frumoase și atît. Nici aici nu credeam în Moș Crăciun. Vizită a lui Trump în România, poate altădată, nu se știe cînd și dacă, sigur e că nu mai devreme de 2021. Dar putem trăi și fără ea.
Durerile de cap vin din altă parte, însă, și se anunță teribile.
Practic, Iohannis s-a declarat de acord cu boicotarea conductei de gaze Nordstream 2. Ca și cu sporirea prezenței militare americane în România, ceea ce poate include și relocarea bazei din Turcia ori transferul total sau parțial al militarilor americani din Germania. Iar a accepta cu atîta lejeritate surplus de armată americană pe teritoriul României înseamnă, indirect, o opțiune pro-NATO și anti-armata europeană a lui Macron și Merkel. La fel de deschis s-a arătat și față de blocarea investițiilor chineze din domeniul 5G ori cel nuclear, via Cernavodă, pentru că industriile americane sunt de preferat, scrie în declarație. Ca să fie bătut în cuie, tot ieri s-a semnat un memorandum separat de către ambasadorii Hans Klemm și George Maior, care blochează categoric afacerea Huawei. În fine, Iohannis s-a declarat de acord cu necesitatea exploatării de gaze din Marea Neagră, de către americani, ca o modalitate de a elimina dependența europenilor de Rusia.
Toate aceste chestiuni nu înseamnă automat ceva rău pentru România, dimpotrivă.
Dar îi creează lui Klaus Iohannis probleme de-a dreptul insurmontabile, pentru că toate punctele enumerate mai sus se plasează în contra politicii și a intereselor germane. Iohannis e pus, cum scriam și luni, să aleagă între Berlin/Paris și Washington, și nu pe chestiuni mărunte, ci pe cele mai mari cu putință. El are răgaz pînă în preajma alegerilor să arate care îi este opțiunea finală. Dacă se va repezi, ca după vizita din 2017, să dea raportul Angelei Merkel într-o vizită-fulger la Berlin și dacă nu va mișca urgent lucrurile în direcția promisă americanilor, costurile vor fi imense, dacă nu totale.
Între Scylla și Caribda, Iohannis va avea un final de mandat cel puțin fierbinte.
