Iohannis în Israel: Fără întâlnire cu Bibi

Preşedintele Iohannis efectuează până joi o vizită în Israel, cu prilejul participării la cea de-a cincea ediţie a Forumului liderilor internaţionali dedicat Comemorării Victimelor Holocaustului şi împlinirii a 75 de ani de la eliberarea lagărului de concentrare de la Auschwitz-Birkenau – „Remembering the Holocaust, Fighting Antisemitism”.Preşedintele Klaus Iohannis a fost primit, marţi, de omologul său israelian, Reuven Rivlin, cu ocazia vizitei pe care o efectuează în Israel.Primirea a avut loc la reşedinţa oficială a preşedintelui Statului Israel – Beit HaNassi din Ierusalim.

Miercuri, preşedintele Iohannis se va întâlni cu liderul Alianţei Albastru&Alb din Israel, Binyamin (Benny) Gantz, iar apoi va participa la dineul oficial oferit de preşedintele Statului Israel, Reuven Rivlin, în onoarea şefilor de delegaţii prezenţi la Forumul liderilor internaţionali dedicat Comemorării Victimelor Holocaustului.

În program dat publicității nu există o întâlnire cu premierul în exercițiu Benjamin Netanayu.

Forumul liderilor internaţionali, organizat de Fundaţia Forumului Mondial al Holocaustului (World Holocaust Forum Foundation), în cooperare cu Centrul de Comemorare a Holocaustului – Yad Vashem, se desfăşoară joi la Ierusalim sub auspiciile preşedintelui Statului Israel, Reuven Rivlin, şi se va concentra pe consolidarea angajamentului global faţă de memoria Holocaustului şi a luptei la nivel mondial împotriva antisemitismului şi a rasismului.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump l-a demis pe procurorul general din cauză că nu a făcut dosare adversarilor săi politici

    Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a confirmat...

    Guvernul german s-a prăbușit la încredere: 15%

    Sprijinul pentru guvernul cancelarului german Friedrich Merz a scăzut...

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%,...

    Administrația Trump va impune tarife de 100% la importul pentru anumite medicamente

    Administrația președintelui Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, se...

    Transportul de containere din China către Europa a crescut cu 40% în ultimele săptămâni

    Transportul de containere din China către Europa a crescut...

    Ucraina mai are bani doar pentru încă 2 săptămâni

    Ucraina mai are bani doar pentru încă două săptămâni,...

    Șeful CJ Caraș Severin: 3 vești bune

    Trei vești bune!, anunță șeful PSD si al CJ...

    Articole relationate

    Categorii populare