Iohannis împreună cu președintele bulgar pro rus: NU avem nici o problemă cu Moscova

Președintele Klaus Iohannis a declarat miercuri, într-o declarație comună cu omologul său bulgar, Rumen Radev, că nu este nicio problemă în relația dintre România și Bulgaria’ dacă ne raportăm la Rusia’.

Radev este cunoscut ca un pro rus și l-a invitat recent pe Vladimir Putin la Sofia.

„Cred că nu este nicio problemă în relația noastră dacă ne raportăm la Rusia. Pe de o parte, sigur că Bulgaria are legături comerciale, pe de altă parte este foarte clar și suntem amândoi fermi în această privință, suntem împreună în Uniunea Europeană și suntem împreună în NATO”, a declarat șeful statului.

Iohannis a subliniat din nou că NATO este o alianță care nu are strategii îndreptate împotriva Rusiei.

„Ca să fiu foarte clar, NATO este o alianță defensivă. Noi nu avem niciun exercițiu și nicio strategie îndreptată împotriva Rusiei. Noi nu ne pregătim în niciun fel să acționăm împotriva Rusiei, cum și anumite voci din Rusia susțin, eronat, că cineva s-ar pregăti cu anumite pachete împotriva Rusiei. Este greșit”, a afirmat șeful statului.

Hot this week

Topics

Mai mult

    UE s-a îndatorat cu peste 200 miliarde de euro pentru Ucraina

    Datoria totală a UE legată de asistența financiară acordată...

    Misteriosul rege al petrolului din Venezuela

    Miliardarul venezuelean Alejandro Betancourt a devenit un partener cheie...

    Șeful cancelariei lui Zelenski, amendat că a vorbit rusește

    Kirill Budanov, șeful biroului prezidențial ucrainean, va fi amendat...

    Vučić: In 13 zile au distrus Serbia

    Liderul listei electorale „Aleksandar Vučić-Serbia Unită”, Aleksandar Vučić, a...

    Serviciile secrete germane au liber în a răscoli locuințele

    Coaliția de la Berlin a convenit extinderea atribuțiilor serviciilor...

    Articole relationate

    Categorii populare