Iohannis: Fără falsă modestie, fără mine statul de drept din România s-ar fi rupt

Candidatul prezidențial Klaus Iohannis a declarat în această seară, la dezbaterea organizată fără adversari, că el este salvatorul statului de drept din România, care s-a aflat în pericol de a se rupe, transmite Inpolitics.

„În afară de faptul că am alungat elefanții din ședința de Guvern, că am coborât în jeaca roșie între demonstranți, am retrimis legile justiției în Parlament, le-am trimis la CCR, am solicitat un punct de vedere de la Comisia de la Veneția și i-am rugat pe colegii mei în ultimele zile să facă o evaluare. Am reușit să anulez 70% din măsurile care ar fi compromis legile justiției. Sigur, nu sunt perfecte. Sunt în vigoare. La un moment dat am ajuns la punctul în care a trebuit să le promulg. Dar lucrurile nu se opresc aici. Lucrurile vor continua și după parlamentare, când sunt convins că vom avea o altă majoritate. Lucrurile le vom îndrepta. Fără falsă modestie, fără mine statul de drept din România s-ar fi rupt. Nu s-a rupt. A rămas în picioare. Lupta anticorupție continuă și mai mult am corectat în exterior imaginea catastrofală produsă de guvernele PSD” a spus el.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Leyen vrea Canada membru asociat al UE, Ottawa strâmbă din nas

    Canada da dovadă de prudență în ceea ce privește...

    Șeful Pentagonului are zilele numărate

    Camera Reprezentanților din SUA a anulat toate voturile programate...

    Articole relationate

    Categorii populare