Iohannis despre incidentele de la mitingul unionist: Ca un observator extern trebuie să recunosc că manifestanții au exagerat un pic

Ca un observator extern, trebuie să recunosc că manifestanții au exagerat un pic. Nu știu dacă putem să spunem că au provocat jandarmii, dar manifestarea avut anumite accente care nu trebuiau să fie acolo, iar jandarmii chiar un pic nervoși cred că au fost și așa se explică evoluția de acolo. În rest, manifestarea a avut loc”, a declarat președintele Klaus Iohannis despre mitingul unionist de sâmbătă soldat cu incidente.

Despre proiectul unificării pot să spun că este un proiect de mare greutate și de-o parte și de cealaltă a Prutului. Cred că astfel de manifestări atrag atenția, dar sunt sceptic în ce privește utilitatea acestor manifestări în demersul efectiv de unificare”, a precizat șeful statului.

Bineînțeles că politicieni de-ai noștri au sărit imediat, mulți au avut diferite păreri, mulți au fost într-o notă populist-electoralistă, ceea ce este păcat. Acest deziderat nu poate fi atins decât printr-o abordare foarte serioasă, de lungă durată, fiindcă nu putem să ne imaginăm că se va întâmpla peste un an sau doi, trebuiesă fie îndeplinite anumite condiții internaționale pentru a face posibil acest demers”, a mai spus președintele.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Șeful CJ Mehedinți anunță accelerarea proiectului Autostrăzii Filiași-Drobeta Turnu Severin

    Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a avut o...

    SUA au pierdut al doilea avion de luptă într-o singură zi în Iran

    SUA au pierdut al doilea avion de luptă într-o...

    Iranienii l-au capturat pe pilotul american de F35 după o diversiune

    Corpul Gardienilor Revoluției Islamice (IRGC) l-a localizat și reținut...

    Americanii în criză de „metal de război”

    Stocurile americane de „metal de război” sunt în scădere...

    Asia în zodia jafurilor din cauza lipsei de combustibil

    Lipsa severă de combustibil cauzată de conflictul din Orientul...

    UE ia în calcul raționalizarea carburanților

    Uniunea Europeană ia în considerare măsuri precum raționalizarea combustibilului...

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA și alți 2 generali demiși de Hegseth

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA, Randy...

    Articole relationate

    Categorii populare