Iohannis anunță că după Declarația de la Roma va fi un impact economic pozitiv pentru România

Președintele Klaus Iohannis a declarat, duminică după-amiază, în întâlnirea cu studenții și profesorii români de la Roma, că impactul economic pentru România, din punct de vedere al finanțărilor europene, va fi în linii mari „cu certitudine unul pozitiv”, în urma Declarației de la Roma.

„În acest moment, îmi este greu să cred că poate fi cuantificat acest impact, dar grosso modo aș spune că impactul va fi cu certitudine unul pozitiv față de alte variante de declarație și altă abordare care ar fi fost eventual posibile. Să știți că în timpul negocierilor apar tot felul de poziții. Și s-a vehiculat la un moment dat că dacă nu se ajunge la un text agreat de toată lumea, va fi dată o declarație fără să fie semnată și care va conține chestiuni care, poate, ar fi pus România în inferioritate”, a afirmat Iohannis, întrebat fiind care va fi impactul economic pentru România în urma Declarației de la Roma din punct de vedere al finanțărilor europene.

La finalul evenimentului, președintele României a oferit „un cadou” gazdelor reuniunii, respectiv un exemplar al Declarației de la Roma, purtând și semnătura sa.

Hot this week

Topics

Mai mult

    La dispariția unui prinț, un OM briliant CONTROVERSA ZILEI DE ANDREI BĂDIN

    de Andrei Bădin A murit un amic, Prințul Constantin Emanoil Bibescu Basarab-Brâncoveanu....

    Ghiță Falcă a amenințat un primar pentru că „nu îi ies jocurile”

    Primarii PSD din județul ARAD și-au asumat o Scrisoare...

    China lovește piața combustibililor, America pocnește Europa

    Cotațiile țițeiului au urcat joi cu aproximativ 2% după...

    Bloomberg: UE a trântit ușa cu bani in fața Ucrainei

    Uniunea Europeană a respins cererile Ucrainei de noi fonduri...

    AUR îl apără pe Bolo

    ”AUR privește cu maximă îngrijorare succesiunea evenimentelor din ultimele...

    S-A OPRIT MUZICA: Joaca cu leul și evaporarea a 5 miliarde de euro

    Ai văzut filmele The Big Short și Margin Call?...

    Studenții se alătură protestele elevilor francezi: Mobilizare istorică

    Mai multe universități s-au alăturat joi liceelor care, în...

    Articole relationate

    Categorii populare