Home highlight Iohannis a retrimis Codul fiscal în Parlament

Iohannis a retrimis Codul fiscal în Parlament

0

Președintele Klaus Iohannis a transmis vineri Senatului cererea de reexaminare a Legii privind Codul

Președintele Klaus Iohannis a transmis vineri Senatului cererea de reexaminare a Legii privind Codul fiscal.
„Susținem relaxarea și simplificarea fiscală prin reducerea unor taxe și impozite în condițiile în care sunt asigurate premisele pentru consolidare fiscală și predictibilitate. Din această perspectivă, considerăm că noul Cod fiscal poate fi pus în aplicare numai după o riguroasă și temeinică analiză a implicațiilor întregului set de măsuri fiscale și bugetare asupra construcției bugetului general consolidat, atât pentru anul 2016, cât și pentru anii următori și numai cu respectarea obligațiilor asumate de România și a legislației interne referitoare la disciplina financiar-bugetară”, arată șeful statului în cererea de reexaminare.

Potrivit acestuia, punerea în aplicare a noului Cod fiscal „ar genera implicații majore la nivelul construcției bugetare pentru anii următori din perspectiva obiectivului de menținere a consolidării fiscale”.

Iohannis susține că, potrivit evaluărilor Comisiei Europene și Fondului Monetar Internațional, „punerea în aplicare a noului Cod fiscal atrage, în mod evident, ratarea obiectivului bugetar pe termen mediu (MTO), respectiv: deficit structural de 1% din PIB și deficit bugetar ESA de 1,2% din PIB, conform Programului de Convergență și Strategiei Fiscal-bugetare”.

„O asemenea dinamică denotă instabilitate în abordarea fiscal-bugetară: de la deficite mari se trece la deficite mici, apoi din nou la deficite mari etc”, arată președintele.

El spune că, „în absența unei ajustări negative de mare amploare pe latura cheltuielilor, cadrul fiscal-bugetar preconizat va fi incompatibil cu menținerea procesului de consolidare fiscală și cu respectarea obiectivului bugetar pe termen mediu asumat de Guvern prin documentele oficiale de politică economică, respectiv prin Strategia Fiscal-bugetară 2015-2017 și prin Programul de Convergență 2015 — 2018”.

„Cu alte cuvinte, prin noul Cod fiscal se va înregistra o abatere semnificativă de la cadrul de stabilitate și predictibilitate asumat prin tratatele europene și legislația internă. În acest sens, se cuvine a fi subliniată diferența majoră dintre un deficit bugetar neintenționat, ca efect al unei dinamici economice nefavorabile, și un deficit bugetar deliberat, așa cum este cazul scenariului actual de politică fiscal-bugetară”, explică șeful statului în cererea de reexaminare.

Klaus Iohannis subliniază că „legiuitorul trebuie să promoveze o atitudine echilibrată și rațională, de natură a nu genera disfuncționalități care, ulterior, să necesite frecvente corectări de ordin legislativ”, motiv pentru care „în elaborarea unui nou Cod fiscal nu ar trebui promovate politici care generează fiscalități excesive, dar nici relaxări accentuate”.

 

 

Ad

Exit mobile version