Home Analize Iohannis a cedat presiunilor SUA și Austriei. Vrea schimbarea legii gazelor din...

Iohannis a cedat presiunilor SUA și Austriei. Vrea schimbarea legii gazelor din Marea Neagră

0

Preşedintele Klaus Iohannis a trimis joi Parlamentului, spre reexaminare, Legea privind unele măsuri necesare pentru implementarea operaţiunilor petroliere de către titularii de acorduri petroliere referitoare la perimetre petroliere offshore.

În ultimul timp, Austria și SUA au făcut presiuni pentru schimbarea legii off shore deoarece doresc micșorarea taxelor.

Dacă însă Parlamentul va adopta aceeași formă, președintele va fi nevoit să promulge legea.

„Considerăm că legea supusă reexaminării se impune a fi reanalizată de Parlament din perspectiva stabilităţii şi predictibilităţii pe termen lung a cadrului legal aplicabil acestui sector şi pentru evitarea potenţialelor efecte negative. Totodată, apreciem că prevederile legii supuse reexaminării ar trebui să cuprindă dispoziţii clare, lipsite de echivoc şi cu perspectivă durabilă, astfel încât să fie asigurat cadrul necesar dezvoltării parteneriatului stat-investitori, în sensul asigurării predictibilităţii necesare, iar economia românească să beneficieze pe termen lung de pe urma exploatării resurselor naturale din perimetrul Mării Negre”, se arată în cererea de reexaminare transmisă preşedintelui Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu

Ad

Exit mobile version