Home Externe Învins categoric la euro, Tsipras cere anticipate „imediat”

Învins categoric la euro, Tsipras cere anticipate „imediat”

0

Premierul grec Alexis Tsipras, al cărui partid de stânga a fost învins în alegerile europene şi locale, a anunţat duminică seară că va convoca alegeri anticipate „imediat” după al doilea tur al alegerilor municipale, de pe 2 iunie, relatează AFP şi dpa.

Partidul său Syriza a fost devansat cu mai mult de opt puncte de principalul partid de opoziţie, Noua Democraţie, potrivit unui sondaj la ieşirea de la urne confirmat de rezultatele oficiale parţiale.

„După al doilea tur al alegerilor locale (2 iunie), îi voi cere preşedintelui să organizeze imediat alegeri naţionale”, a declarat Alexis Tsipras într-o alocuţiune televizată.

La putere de patru ani, Alexis Tsipras, de 44 de ani, a făcut din scrutinul european un vot privind politica sa, în contextul în care mandatul său expiră în octombrie şi alegerile legislative erau prevăzute la acel moment.

Cu un scor electoral de 25% din sufragii pentru Syriza, faţă de 33,5% pentru Noua Democraţie, potrivit unui sondaj realizat pentru cinci canale de televiziune, Alexis Tsipras a eşuat în a capitaliza succesele cu care se mândrea, în special revenirea Greciei pe pieţele financiare şi ieşirea sa din programele de austeritate dictate de creditorii săi pentru a scăpa din criza datoriei.

Ad

Exit mobile version