de Bogdan Tiberiu Iacob, preluare Inpolitics
Scandalul amorsat în media după moartea ziaristei Iulia Marin a luat turnuri absolut șocante, ca mai mereu la noi fără legătură cu problematica de bază. E scandal mare și nu e despre Iulia. E despre politică, alegerile de anul viitor și despre poziționări mediatice. E doar începutul, am intrat în epoca ”repetițiilor” pentru ce va să vină și va fi cu sînge pe pereți.
Faptele, pe scurt.
Moartea tragică a ziaristei Iulia Marin de la Libertatea, sinucidere pe fond de afecțiuni psihice, a produs firească tristețe. România TV a decis să ridice în spațiul public anumite probleme legate de tragedie, începînd cu întrebarea dacă angajatorii au conștientizat problemele tinerei și dacă au decis în deplină cunoștință de cauză să îi lase libertatea deplină de manifestare jurnalistică.
Dincolo de posibile tușe mai subțiri sau mai groase, problema integrării bolnavilor psihic în societate e una teribil de serioasă și aici România nu suferă de exces de dezbateri ci, din păcate, de lipsa lor.
Suntem țara europeană cu cel mai mare procent de suferinzi psihic, o relevă toate studiile și statisticile, dar și țara cu cele mai grave lacune legislative, începînd cu absența cadrului necesar supravegherii permanente a bolnavilor ieșiți din sanatorii și reveniți în societate. Specialiști și politicieni trag de ani de zile severe semnale de alarmă, dar nimic nu se rezolvă. Boala psihică, la noi, e acel adevăr incomod pe care autoritățile se străduiesc să-l ascundă sub preș. Suntem țara care a refuzat ani mulți să recunoască oficial sindromul post-traumatic al soldaților reveniți din Irak ori Afganistan, pînă în momentul în care unii, lăsați la vatră, au început să ucidă cu armele din dotare. Abia atunci s-a admis, cu jumătate de gură, că da, ar fi niște ”mici” probleme.
Moartea Iuliei Marin putea fi declanșatorul unor discuții absolut necesare și benefice, despre ce datorii are statul față de suferinzii sufletului, despre cum pot fi ei ajutați să ducă vieți cît mai apropiate de normal, despre integrare, nediscriminare, dar și despre precauții firești.
În loc de asta, ne-am trezit cu o răfuială eminamente politică și cu clar substrat electoral.
Un apel nervos produs suspect de repede după emisiunea de la RTV, grupînd ”mii” de redacții, ONG-uri, asociații medicale și cetățeni indignați de ”discursul urii” de la RTV care cer intervenția CNA, a CNCD și retragerea publicității de la firme. În cîteva ceasuri am avut revoltați internațional, de prin Canada ori Insulele Canare, dar și ONG-uri comunale.
E foarte bine, e excelent că societatea noastră dovedește că are anticorpii necesari pentru a reacționa în fața unor presupuse abuzuri de orice fel.
Doar că diavolul se ascunde în detalii.
Generația mai coaptă ne amintim o scenă antologică dintr-o comedie populară în anii 80, ”Top secret”, în care un partizan francez din al doilea război mondial intră într-o încăpere în care se bat francezii cu nemții și trage la nimereală în toată lumea, cu mitraliera. Cînd se risipește fumul, constați că secerase doar nemții. Comic, nu?
Ei bine, lista indignaților din apel e formată – coincidență? – doar din stîlpi ai mișcării #Rezist, de la Florin Bădiță și Angi Șerban la Tudor Chirilă, Liiceanu, Baconschi, Stere Gulea, Tudor Giurgiu, Mihai Polițeanu, Mihaela Miroiu și mulți alții.
Nu sunt oamenii statului-paralel, cum i-a etichetat ziaristul Ion Cristoiu. E loc de nuanțe.
Sunt politicieni, intelectuali valoroși, ziariști, oengiști, artiști care s-au remarcat de-a lungul anilor pentru poziționarea categorică în favoarea progresism-globalismului. Mulți formați în rețeaua Soros, alții prin păduri – mai ales acei ziariști prin care SRI și DNA livrau stenograme și informații din dosare în anii de aur ai binomului și susțineau spectacolul televizat al cătușelor – organe de presă atîrnătoare pe la ambasade străine, inclusiv financiar, intelectuali năimiți prin ICR și alte sinecuri, politicieni useriști șamd. Nu lipsesc autorii de liste negre putiniste, precum condamnatul pentru corupție Sorin Bocancea și fantomaticul site Context. Întreaga sectă „Adoratorii lui Kovesi” e prezentă la apel și bună parte din Piața Victoriei. Inclusiv cei de pe canapeaua lui Coldea, cum se mai spunea pe vremuri. O listă a unor activiști civici intrați în adormire după 10 august 2018, iar unii chiar după prezidențialele din 2014, și care acum au revenit în forță. Nu s-au mobilizat pentru revenirea SRI în justiție, pentru Bîstroe, pentru facturile la energie, pentru plimbările prezidențiale de lux, pentru dezastrul din legile educației șamd. Au făcut-o pentru RTV.
Stîlpii progresismului și-au dat adunarea confruntați cu perspectiva teribilă ca, de anul viitor, să fie măturați de ascensiunea puternică a curentului suveranist.
În toată Europa, o relevă sondajele oficiale, cetățenii s-au cam săturat de teoriile soroșiste și reacționează vehement. Cîștigă alegeri partide cu mesaje radicale, chiar extremiste, sunt măturați cu furie populară globaliștii mîngîiați pe cap ani de-a rîndul de Bruxelles și Washington.
Marea victimă la noi se prefigurează gruparea USR/Reper, ultimii rămași pe reduta progresismului.
Nu-i de mirare că Dacian Cioloș a sărit prompt cu un derapaj grav, de la înălțimea de europarlamentar, cerînd închiderea imediată a RTV.
Nu-i de mirare că useristul Mihai Polițeanu a trîntit un articol furibund despre cazierul unora invitați în studioul RTV, deși avea exemple mai la îndemînă chiar pe lista semnatarilor apelului.
Nu-i de mirare că un site precum Spotmedia vine cu o solicitare halucinantă, cerînd aplicarea în România a modelului Maia Sandu, care a închis televiziunile care o criticau, un foarte grav abuz în ceea ce s-ar pretinde a fi o democrație.
Cu bune, cu rele, RTV a devenit de mult o televiziune-fanion a curentului național-suveranist, poate acesta fiind și secretul poziționării în topul telespectatorilor televiziunilor de știri. Și și-a făcut un stindard din a denunța permanent – adesea exagerînd– pozițiile ”reziștilor”, ”haștagiștilor”, ”tefeliștilor”, ”globaliștilor” șamd.
E firesc, deci, ca ce a mai rămas din progresismul românesc să-și găsească o cauză pentru care să lupte îndîrjit – că prea multe variante nu i-au mai rămas -, mai precis să pună la zid o televiziune ”pe invers”. În numele unui scop nobil, apărarea de abuzuri a persoanelor cu tulburări mentale.
Doar că e o campanie prea străvezie ca să nu țîșnească la lumină adevăratele resorturi. Nu grija pentru suferinzi îi mînă în luptă, ci răfuiala cu un organ care le stă în gît.
Și o să oferim o dovadă clar a marii ipocrizii tefeliste.
În campania pentru prezidențialele din 2019, pe rafinatul site al intelectualilor Contributors.ro, unde semnează de ani de zile nume precum Pleșu, Liiceanu, Patapievici, Andreescu și mulți alți, s-a produs un derapaj înfiorător, absolut incalificabil.
Mai precis publicarea unui veritabil studiu științific, al psihologului clinician Andrada Ilișan, intitulat: ”Cum recunoști un psihopat: după nevinovăție”, în care politicianului Victor Ponta i se punea diagnosticul de psihopat, inclusiv prin asocierea cu alți psihopați, între care doi criminali în serie, internaționalul Ted Bundy și autohtonul Mircea Buliga, care își măcelărise întreaga familie cu un an înainte.
”Atitudinea lui psihologică e primitiv-violentă( violentă în sens de vulgaritate, agresivitate, obrăznicie, irascibilitate, infatuare, toate accente tari, neprelucrate). Această agresivitate/infatuare ironie este una menită să îl denigreze pe celălalt, să il desființeze pentru a-și apăra rana narciscă. Cînd mă simt minimalizat (în psihopatie, acest acent al reacției ostile la ostilitate percepută e foarte specific), Vedem felul in care li se adresează jurnalistelor, felul în care o ironizează pe Viorica Dăncilă (e atîta agresivitate și ostilitate reprimate in acele interactiuni și care transpar prin atitudinea rigidă, gonflată, rictus și condescendența ostilă). Nu e o pseudoagresivitate, nu agresivitate accidentală, nu e agresivitate instrumentală, nici sportivă, ci una caracterologică. Pare să o aibă în sînge. În toate prestațiile: ostilitate, sfidare infantilă & atac” scria psihologul despre fostul premier.
