Putin a semnat luni seară decretul de recunoaştere a independenţei regiunilor separatiste Doneţk şi Lugansk, din estul Ucrainei, transmit agenţiile de presă internaţionale.
Preşedintele rus Vladimir Putin a afirmat luni seară că Ucraina este o colonie a Statelor Unite cu ”un regim marionetă” şi a acuzat serviciile secrete occidentale că ajută Kievul să comită crime, transmite Reuters.
Într-un discurs televizat, Putin a spus că situaţia din estul Ucrainei (regiunile Doneţk şi Lugansk, n.red.) este din nou critică.
În opinia sa, o aderare a Ucrainei la NATO este o ameninţare directă pentru securitatea Rusiei, Putin subliniind că legea fundamentală a Ucrainei nu permite baze militare străine pe teritoriul ţării. El a reluat declaraţia potrivit căreia Rusiei i s-a promis în trecut că NATO nu se va extinde, dar că s-a întâmplat exact contrariul.
Putin a adăugat că Ucraina intenţionează să se doteze cu arme nucleare şi că această ţară dispune de tehnologia nucleară sovietică.
Liderul rus a acuzat Kievul că în trecut a furat gaz rusesc şi a folosit energia pentru a şantaja Rusia. Potrivit lui Vladimir Putin, Ucraina nu are tradiţie ca stat naţional şi este condusă de puteri străine, ceea ce îi afectează toate nivelurile de autoritate.
”Ucraina este parte a istoriei noastre”, a mai spus şeful statului rus, care a ţinut să precizeze că liderul bolşevic Vladimir Lenin, care a dezavantajat Rusia, este cel care a creat Ucraina sovietică.