Operele din incinta Ansamblului Monumental „Constantin Brâncuşi” nu vor mai putea fi atinse de către vizitatori, începând de luni, dată de la care vor intra în vigoare prevederile unei hotărâri a Consiliului Local Municipal Târgu Jiu în acest sens, transmite news.ro.
Primăria Municipiului Târgu Jiu îi atenţionează pe vizitatorii Ansamblului Monumental „Calea Eroilor” că de luni, 15 mai, intră în vigoare prevederile HCL 172/24.04.2017, prin care le este interzisă atingerea operelor lui Constantin Bâncuşi. Reprezentanţii municipalităţii susţin că prevederile deciziei consilierilor municipali cu referire la perimetrarea lucrărilor de artă vor fi aplicate abia după obţinerea unui aviz din partea Ministerului Culturii.
„Pentru aplicabilitatea acestui aliniat, se va face o adresă către Ministerul Culturii, existând necesar un aviz din partea specialiştilor”, a declarat Loredana Covei, purtător de cuvânt al Primăriei Târgu Jiu.
„La aliniatul a din Hotărârea nr. 172/24.04.2017 se prevede că este interzisă atingerea operelor de către vizitatori, iar la aliniatul c se menţionează faptul că este interzisă pătrunderea în ansamblul monumental a persoanelor însoţite de animalele de companie, a celor care circulă pe aleea ce leagă Masa Tăcerii de Poarta Sărutului din Parcul Central, cât şi în jurul Coloanei fără Sfârşit, în perimetrul dintre aleea circulară şi Coloană, pe role sau skateboard-uri, sau alte vehicule nemotorizate”, a mai precizat Loredana Covei.
Totodată, poliţiştii locali din Târgu Jiu vor fi cei care vor constata abaterile de la această hotărâre a consilierilor municipali, fiind prevăzute şi sancţini contravenţionale cuprinse între 500 şi 2500 lei.