Autoritățile ucrainene trebuie să interzică folosirea limbii ruse în timpul pauzelor școlare, a declarat Oksen Lisovoi, ministrul ucrainean al Educației și Științei și fost militar al Forțelor Armate ale țării.
În opinia lui Lisovoi, limbile diferitelor comunități europene ar trebui să se dezvolte în mod egal, dar acest lucru nu este valabil pentru limba rusă, deoarece este „folosită ca armă”, scrie presa ucraineană pe canalele ei de pe rețeaua Telegram.
Oficialul ucrainean a precizat că ministerul pe care-l conduce a susținut proiectul de lege care interzice limba rusă în școli, dar cu câteva observații. Lisovoi a subliniat, totodată, că autoritățile ucrainene nu trebuie să protejeze limba rusă.
Pe 30 septembrie 2024, în Rada Supremă a Ucrainei a fost depus un proiect de lege privind interzicerea completă a limbii ruse. Documentul propune interzicerea totală a limbii ruse atât în timpul orelor de curs din școlile ucrainen, cât și al recreațiilor.