Înțelegere PSD-PNL pentru controlul CNA

Georgică Severin şi Gigel Ştirbu, preşedinţii Comisiilor de cultură din Parlament, au realizat un proiect de modificare a Legii audiovizualului, astfel încât Parlamentul să poată demite preşedintele CNA, în contextul în care mai mulţi parlamentari au cerut demisia Laurei Georgescu de la şefia CNA.

Proiectul a fost depus, marţi, la Biroul Permanent (BP) al Camerei Deputaţilor şi prevede modificarea articolului 20 din actuala Lege a audiovizualului, în sensul în care se introduc mai multe alineate: „Respingerea de către Parlament a raportului anual de activitate (al Consiliului Naţional al Audiovizualului, n.r.) atrage, de drept, demiterea din funcţie a preşedintelui Consiliului”.

În această situaţie, „Parlamentul va numi un nou preşedinte al Consiliului, pentru restul de mandat al fostului preşedinte”, iar „fostul preşedinte demis nu mai poate fi reales în funcţie până la expirarea mandatului”.

În prezent, Legea audiovizualului nu prevede posibilitatea demiterii preşedintelui CNA, însă prevede că CNA trebuie să depună un raport anual de activitate şi execuţia bugetară. Acest raport trebuie depus la Parlament până la data de 15 aprilie a fiecărui an.

Fostul membru al CNA, Narcisa Iorga, a criticat inițiativa pe blogul săuPSD și PNL își dau mâna să scape de Laura Georgescu și modifică legea audiovizualului…în rău. Adică vor pune CNA sub control politic total, după modelul TVR și Societatea Română de Radio. Or, CNA este o autoritate autonomă de control și reglementare în audiovizual, care trebuie să respecte anumite standarde și angajamente europene, nu e o simplă societate de servicii audiovizuale, fie ele și publice.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump l-a demis pe procurorul general din cauză că nu a făcut dosare adversarilor săi politici

    Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a confirmat...

    Guvernul german s-a prăbușit la încredere: 15%

    Sprijinul pentru guvernul cancelarului german Friedrich Merz a scăzut...

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%,...

    Administrația Trump va impune tarife de 100% la importul pentru anumite medicamente

    Administrația președintelui Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, se...

    Transportul de containere din China către Europa a crescut cu 40% în ultimele săptămâni

    Transportul de containere din China către Europa a crescut...

    Ucraina mai are bani doar pentru încă 2 săptămâni

    Ucraina mai are bani doar pentru încă două săptămâni,...

    Șeful CJ Caraș Severin: 3 vești bune

    Trei vești bune!, anunță șeful PSD si al CJ...

    Articole relationate

    Categorii populare