Home Dezvaluiri Instalatorul pesedist, uns consilier la Ministerul Transporturilor de PNL

Instalatorul pesedist, uns consilier la Ministerul Transporturilor de PNL

0

Un personaj discret, în jurul căruia planează mai multe controverse, abonat la sinecuri de stat, a fost numit recent consilier la Ministerul Transporturilor. Orădeanul Cristian Silaghi a lucrat 12 ani ca instalator de rețele de apă și de gaze, după care a început să ocupe, rând pe rând, posturi bine plătite în instituții și companii ale statului. Toate, ”pe mâna” PSD, iar acum este recuperat de PNL. El este însă însă o simplă rotiță într-un angrenaj mult mai amplu, în care sunt implicați politicieni, oameni de afaceri și directori de companii din subordinea Ministerului Transporturilor. Totul, pe banii statului român. Adică pe banii noștri, scrie Club Feroviar.

CE SCRIE CLUB FEROVIAR DESPRE SILAGHI:

Născut în 1979, el a absolvit în 1998 Grupul Școlar Constantin Brâncuși din Oradea, obținând o diplomă de instalator. Imediat după absolvire, se angajează ca ”instalator rețele apă și gaze” la societatea Cristolimp SRL, care, printre altele, se ocupa de desfundat canale. Apoi, în 2004, se înscrie din nou la liceu, de această dată la Colegiul Tehnic “Traian Vuia” din 0radea, absolvind în 2008, cu specializarea ”tehnician în transporturi”.

El rămâne pe postul de instalator timp de 12 ani, până în 2010, când își înființează propria firmă, Aqvasil SRL, unde se pune director tehnic. Firma a fost radiată în 2015 și la Ministerul Finanțelor nu există niciun bilanț din care să reiasă dacă a fost sau nu profitabilă. Între timp, Silaghi și-a mai deschis o firmă, Top Everest SRL, cu obiectul de activitate declarat ”Baruri și alte activități de servire a băuturilor”, care a fost radiată în noiembrie 2014. În bilanțul din 2013, ea figurează cu o pierdere de 46.579 de lei.

O altă firmă la care Cristian-Ionel Silaghi a fost acționar, alături de soția sa, Gabriela-Eniko Silaghi (ea având și calitatea de administrator) este Rail Technika SRL, care are ca obiect de activitate ”Repararea și întretinerea altor echipamente de transport n.c.a.”. Anul trecut, firma a înregistrat o pierdere de 46.887 de lei, potrivit bilanțului depus la Ministerul Finanțelor.

Trebuie precizat faptul că în 2013, Cristian Silaghi absolvise Facultatea de protecția Mediului Oradea, obținând o diplomă în Inginerie și Management în Alimentație Publică și Agroturism. Doi ani mai târziu, el obține și un master în Siguranță și Securitate Alimentară.

Oscilează între stat și privat, dar în final tot mai bine e bugetar

Dar să ne întoarcem la cariera profesională a actualului consilier. În 2013, el virează brusc din domeniul privat către aparatul de stat și este, preț de doi ani, consilierul unui secretar de stat de la Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice.

Se întoarce în domeniul privat, pentru un an, timp în care este director de vânzări la Bringo Vision SRL, firmă cu obiectul de activitate ”Activități de consultanță pentru afaceri și management”. Revine la stat în noiembrie 2015, când este numit consilier al ministrului Transporturilor.

Și de atunci și până astăzi se învârte numai în sectorul de stat. A ocupat, pe rând, poziții în consiliile de administrație de la Administrația Română a Serviciilor de Trafic Aerian Romatsa, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, Compania Națională Aeroporturi București sau Electrificare CFR SA.

Până la publicarea acestui articol, ministrul Transporturilor, Lucian Bode, nu a răspuns solicitărilor noastre insistente de a ne oferi un punct de vedere.

Îndemnul lui Rareș Bogdan către români

În final, ținem să-i semnalăm prim vicepreședintelui PNL, Rareș Bogdan, această situație, pentru că tocmai el i-a îndemnat pe români să facă acest lucru, așa cum se poate vedea în filmarea alăturată. ”Dacă auziți cumva că în țară, acolo unde nu am eu acces, sau în ministere, în companii naționale, se va încerca aceeași formulă de promovabilitate pe care a avut-o PSD, să-mi atrageți atenția, pentru că voi lua în primă fază poziție în partid, apoi, dacă lucrurile nu se rezolvă, poziție publică (…) Îl am alături de mine pe președintele României, care niciodată nu va accepta ca acest lucru să se întâmple. Și dacă se întâmplă, va sancționa instantaneu, vă asigur de acest lucru”, spune Rareș Bogdan.
Pe această cale îi atragem atenția.

ARTICOLUL INTEGRAL CLUB FEROVIAR

Ad

Exit mobile version