ÎNREGISTRĂRI DIN USR: De ce nu vrea Barna într-un guvern PNL

Liderul USR, Dan Barna, le-a explicat membrilor USR, pe un grup intern, de ce nu ar fi bine să accepte oferta PNL de a intra la guvernare, cu toate că liberalii le-ar da „orice”, iar acest lucru ar însemna „raiul pe pământ” pentru echipa lui Ludovic Orban, potrivit unor înregistrări publicate de Rise Project citate de adevarul.ro

„Să nu intrăm în capcana de a cere un ministere, două sau trei PNL-ului. Ne vor da orice. Ideea că intrăm cu ei la guvernare şi îi validăm înseamnă pentru ei raiul pe pământ. Este exact ce aşteaptă şi ce îşi doresc de la noi”, se poate asculta într-o înregistrare publicată de Rise Project în care Dan Barna explică de ce nu e bine să intre USR la guvernare. 

Preşedintele USR se teme că în cazul în care ar intra la guvernare formaţiunea pe care o conduce ar ajunge să deconteze eventualele măsuri greşite ale Guvernului, iar ponderea lor în situaţia de acum e prea mică faţă de ceea ce ar putea fi după alegerile din 2020.

„Ei o să facă lucrurile tot cum ştiu să le facă. Lucrurile stau aşa. Dacă fac lucrurile bine, meritul e al PNL, dacă vor face rău, evident va fi din vina USR-ului. Adică nu trebuie să fim supergenii ca să ştim cum funcţionează lucrurile acestea. Plus că noi am intra ca parteneri minoritari, deşi alegerile ne-au arătat că suntem aproape acolo. Dacă intrăm după alegeri avem consistenţă şi suntem relevanţi.”

USR a anunţat joi seară noi condiţii pentru a sprijini la votul din Parlament Guvernul Orban. Pe lângă primele patru condiţii, enunţate, luni noapte, formaţiunea condusă de Dan Barna plusează cu alte cerinţe pe care le vor îndeplinite de liberali.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Cum îi supraveghează chinezii pe străini

    Autoritățile chineze utilizează un sistem la scară largă pentru...

    Porțile de Fier 1 funcționează la 20% din capacitate, iar Porțile de Fier 2 la 30%

    Nivelul scăzut record al apelor Dunării determinat de secetă...

    Cine a fost ținta atentatului de la Moscova

    Sărbătorirea a celei de-a 55-a aniversări a comandantului șef...

    Asaltul francmasonilor in universitățile britanice

    Francmasonii britanici încearcă să atragă tineri în rândurile lor....

    Mașina Timpului la Castrul Roman de la Călugăreni

    Muzeul Județean Mureș a reușit să deschidă porțile unei...

    Rusia a distrus exporturile Ucrainei: Firmele sunt afectate deoarece nu își pot plăti împrumuturile

    Exporturile ucrainene sunt îngreunate și, în unele cazuri, suspendate,...

    Trump se ceartă cu propriul Departament de Justiție

    Președintele american Donald Trump a anunțat sâmbătă că nu...

    Articole relationate

    Categorii populare