COMENTARIU DE BOGDAN TIBERIU IACOB PRELUARE INPOLITICS.RO:
În vara anului 2015 au avut loc întîmplări politice pe cît de fierbinți, pe atît de stranii. Luată de val cu însăși consemnarea lor, puțină lume a stat să analizeze și în profunzime dedesubturile ori implicațiile reale. E vorba de ciudata plecare a lui Victor Ponta de la șefia PSD, spre a fi înlocuit cu Liviu Dragnea.
Spunem ciudată pentru că, așa cum arătam într-un articol din 26 iulie 2015, nimic nu ar fi justificat, în mod firesc, acel gest, ba dimpotrivă. Peste toate, însă, ca Ponta să fie succedat de penalul – încă de atunci – Liviu Dragnea, era, de departe, cel mai mare mister. Unul pentru care la acea vreme am sugerat o explicație inedită și care stă tot mai puternic în picioare, prin prisma ultimelor evenimente.
Arătam, astfel, după plecarea lui Ponta de la cîrma partidului, motivele pentru care acesta nu ar fi avut de ce să recurgă la gestul respectiv, în mod firesc. Pentru că PSD stătea extrem de bine în acel moment și avea toate șansele să ia avînt încă și mai tare, din perspectiva anului electoral care urma.
Iată cum suna ”inventarul” PSD în mandatul Ponta:
”La partid și la guvern au venit multe figuri noi, mai tinere. Nu mereu grozave, dar măcar altceva decît vechile mutre.
Per ansamblu, nu s-a manifestat opoziție față de deciziile justiției care, cel mai adesea, au lovit în membrii PSD. Nu s-au dat legi ale amnistiei, nu s-au operat modificări dramatice ale Codurilor penale.
Legislația electorală a fost îmbunătățită și va elimina nefericitele experimente numite vot uninominal ori parlament supradimensionat prin redistribuire.
România e pe creștere economică, iar legislația fiscală a ultimei perioade e salutată călduros de mediul de afaceri, spre disperarea dreptei, nevoită să voteze unanim noul Cod Fiscal.
În sondaje, oficiale ori ba, PSD e pe creștere lentă, iar PNL dă înapoi, cu tot cu Iohannis, urmare a măsurilor din ultimele luni, extrem de bine primite de populație (scăderea TVA, a prețului medicamentelor, dublarea alocațiilor, mărirea unor pensii șamd).
Încasările la buget sunt peste așteptări.
Adoptarea strategiei de apărare și numirea șefului SIE decurg fără declanșarea unor crize politice.
Coaliția de guvernare e mai sudată ca oricînd.
Se vorbește chiar de o fuziune spectaculoasă PSD-UNPR-ALDE care ar crea un colos politic și ar trage social-democrații mai spre dreapta eșichierului, manevră absolut necesară, în lumina noilor evoluții ale stîngii.
În partid sunt adoptate rezoluțiile integrității, un pas enorm pe drumul reformei morale.
PSD se anunță drept un candidat cu serioase șanse de cîștig la alegerile de anul viitor, mai ales că se va afla și la butoanele organizării lor.
PNL pare incapabil să deranjeze PSD din drumul spre victorie.
Liberalii se găsesc într-un blocaj rar întîlnit, fără inspirație, fără vectori de imagine, fără leadership, fără strategii eficiente. Fără măcar un site pe net.
Iohannis e tot mai puternic contestat, în calitate de lider preocupat mai mult de toaletele soției, de luxul reședințelor și de deplasări exotice, decît de reforma țării.
Enumerarea ar putea continua.Ce se întîmplă?
Dintr-o dată, ”cineva” descoperă că în PSD nu e bine deloc. Că partidul e în haos, că nu se mai ocupă nimeni de organizare, că se vorbește pe mai multe voci (ar trebui unanimitate, ca la PCR?), că trebuie reconstruit din temelii în anul dinaintea alegerilor șamd. Că premierul s-a decuplat de partid, că dă semne de instabilitate, că nu s-a mai consultat cu ceilalți lideri la numirile din guvern și administrație.
Și acel cineva e, culmea, un condamnat penal lipsit de anvergură morală, responsabil, el însuși, în ultimii șase ani cu organizarea partidului, fost vicepremier în guvernul care nu mai dădea socoteală partidului pînă recent șamd.Pe fondul acestor ”revelații” din interiorul partidului, Victor Ponta decide brusc că trebuie să plece de la cîrma PSD, pentru a nu murdări imaginea partidului, lăsînd loc unui alt lider, care să ofere, totuși, garanția că reformele începute de el vor continua neabătute.
Dragnea, care a demisionat din toate funcțiile după condamnarea penală, se răzgîndește brusc, revine în forță și candidează în cadrul unei proceduri inexistente pentru o funcție inexistentă și cîștigă, cu sprijinul baronilor PSD.
Din motive stranii, Ponta nu ridică nici cea mai mică obiecție la adresa procedurilor total nestatutare. Finalmente, pare out de la partid.
Începe imediat sarabanda unor figuri care păreau de mult duse: Iliescu, Năstase, chiar Vanghelie.Toată lumea, în partid, e cu reforma și reorganizarea în gură.
În exteriorul partidului, toată lumea așteaptă plecarea lui Ponta de la guvern, o chestiune de zile, cum se estimează.
Numai că, în partid se dau asigurări ferme că Ponta, dimpotrivă, nu pleacă de la guvern. Iar premierul pleacă în Deltă și postează fotografii cu el, într-o postură relaxată, pe Facebook.Ceva nu se leagă de loc în povestea asta.
Să o luăm metodic.
A încerca debarcarea lui Ponta de la butoanele partidului fără eliminarea promptă și de la guvern înseamnă sinucidere curată pentru ”reformatori”. Odată depășit presupusul șoc al votului pro-Dragnea, premierul are posibilitatea să se replieze și să contraatace dur: mijoacele îi prisosesc chiar. Forța reală e la guvern, nu la partid. Ponta poate debarca, bucată cu bucată, toți miniștri PSD neloiali din guvern și să-i înlocuiască cu oameni din UNPR și ALDE. Poate tăia, la rectificarea bugetară, dramatic, din fondurile destinate județelor baronilor care l-au trădat. Poate trimite Corpul de Control ori alte structuri peste anumite organisme. Poate folosi, abil, informații de la ”Doi și un sfertul” aflat în subordinea sa.
PSD, în schimb, nu îl poate forța să plece decît depunînd, în toamnă, o moțiune de cenzură contra propriului guvern, probabil o premieră mondială care ar face și curcile să rîdă.
Desigur, asta ar putea-o face și PNL, dar ce nu ar specula, inteligent, liberalii, o asemenea situație halucinantă din sînul puterii?
Pentru că abia atunci în PSD s-ar instala haosul.În fine, Ponta poate chiar pleca din PSD, cu o bucată din partid, la UNPR-ALDE, prin fuziunea celor trei grupări putîndu-se naște un partid care să dea mari dureri de cap PSD.
Să zicem că Ponta pleacă, totuși, de la guvern, de bună voie.
Asta înseamnă mînă liberă pentru Iohannis să numească ce premier vrea, în condițiile în care alianța USL nu mai există. Și nu ar numi un premier tot de la coaliția actuală, din două motive: ea e foarte probabil că nu ar mai exista, plus că electoratul dreptei nu l-ar ierta dacă ar oferi puterea tot stîngii. Premierul Cătălin Predoiu poate cădea în parlament, la prima tură. Următorul premier – să zicem Gorghiu – va trece cu brio, însă, pentru că niciun parlament nu e nebun să voteze pentru propria dizolvare.
Dragnea vine în fața baronilor PSD și îi anunță, vesel: ”Fraților, veste bună, v-am decuplat de la resursele guvernării, în anul electoral. Și am predat organizarea alegerilor către liberali”.
Aplauze la congresul din toamnă, ”Vivat Dragnea!”, veselie, încîntare. Cu cîntec, tot înainte!Greu, tare greu de crezut.
Baronii PSD cu Dragnea în frunte nu i-au putut lua gîtul lui Ponta după prezidențiale, cînd era mult mai vulnerabil,
Nu au mișcat în front cînd Ponta a impus noua legislație pentru locale, care lasă liderii de Consilii Județene la mîna alegerii de către consilieri. Cum e de așteptat o coalizare anti-PSD la nivelul CJ-urilor, PSD riscă să piardă majoritatea fotoliilor actuale. Baronii PSD au mîrîit zdravăn pe marginea legii, dar nu au îndrăznit să miște un deget, concret.
Nu au mișcat în front cînd Ponta a vorbit despre necesitatea decuplării funcțiilor politice de cele administrative.
Nu au mișcat în front nici cînd Ponta a forțat adoptarea rezoluției integrității – unanimitate de vot la Consiliul Național – a cărei primă victimă a fost Dragnea.Și dintr-odată, cînd era mai puțin de așteptat, și-au găsit brusc resurse să-l dea pe Ponta de-a berbeleacul de la partid. Și să-și ia partidul înapoi, cu entuziasm. După ce Dragnea bătuse la pas mai toate organizațiile, umblînd, teoretic, cu fitile anti-Ponta, în timp ce premierul era internat în Turcia. Dar, culmea, pe toată perioada internării, Dragnea a avut acces neîngrădit la premier, ca la un bun amic și ca și cum nimeni din țară nu i-ar fi putut transmite acestuia cu ce se ocupă fostul nr.2.
Ar putea exista o altă explicație pentru o poveste plină de uriașe semne de întrebare?
În opinia noastră, da.
Un scenariu care să aibă drept protagoniști aceiași oameni implicați și în marea cacealma din noiembrie, de la prezidențiale. Adică binomul SRI-DNA, anumite cancelarii străine, ÎCCJ, Ponta, Iohannis, Oprea, Dragnea.Care ar fi miza noului scenariu?
Simplu: stoparea marșului prea triumfal al PSD către cîștigarea alegerilor, și oferirea unei șanse PNL de a-și prinde adversarul din urmă”.