Home Basarabia Informația CHEIE în incendierea românilor din Bergkamen?

Informația CHEIE în incendierea românilor din Bergkamen?

0

Este cunoscut faptul că situaţia politică în oraşul Bergkamen (n.red-unde un bloc în care locuiau români a fost incendiat), este oraşul în care Frauke Petry, fosta şefă a partidului AfD (n.red- partid considerat de extremă dreaptă) şi-a dat Bacalaureatul. La alegerile din mai 2017, acest partid a ieşit pe locul trei, ceea ce este frapant pentru zonă. SPD a ieşit pe locul întâi, având şi primarul oraşului, pe locul doi a ieşit CDU, însă pe locul trei cu aproape zece procente din cei care au ales a ieşit acest partid. Al doilea lucru care mă frapează este un fost interviu din ultimele luni, al lui Frauke Petry, în care critică aceste „no go area” din acest oraş Bergkamen, unde şi-a dat ea Bacalaureatul şi pe care-l cunoaşte foarte bine”, a declarat Alexandru Lemnaru, arhitect din Dortmund,, la Radio France Internationale.

Un incendiu puternic a afectat vineri o clădire din localitatea germană Bergkamen, în care locuiau şi români.  33 de persoane au fost spitalizate, şapte se află  în stare gravă. Potrivit presei germane, focul a fost pus intenţionat.

Alexandru Lemnaru, arhitect stabilit la Dortmund, spune la RFI că ”presa locală a scris că în noaptea de joi spre vineri, la ora 12.26 a fost acest telefon, care a ajuns în primul rând la Pompieri, după care la Poliţie. Telefonul a fost dat de la o brutărie din imediata apropiere a acestei zone industriale, unde se găseşte acest bloc în care locuiau românii şi am impresia că şapte sau opt persoane din Moldova. Tocmai am văzut un interviu cu cele două persoane, o tânără care lucrează la brutărie, cu un tânăr, care au fost primii la faţa locului. Au văzut prima dată maşina incendiată în faţa blocului, după care au văzut fum ieşind din diferite locuinţe de la parter şi de la etajul 1, au pus o scară şi au încercat să ajute, să evacueze primii locuitori, până când au ajuns pompierii la faţa locului”.

După incendierea complexului în care locuiau cetăţeni români şi moldoveni, poliţia şi procuratura germană continuă ancheta. Din fericire, toate persoanele spitalizate au fost între timp externate, transmite Deutsche Welle

Incendiul din clădirea în care locuia personalul unei firme de construcţii din Unna a fost provocat de o mână criminală. Aceasta este pista pe care au pornit anchetatorii de la poliţia şi procuratura din localitatea Bergkamen, din apropiere de Dortmund, în landul Renania de Nord-Westfalia.

Primarul SPD din Bergkamen – Roland Schäfer

Primarul social-democrat al localităţii, Roland Schäfer, a informat că în complexul respectiv erau oficial înregistraţi 33 de cetăţeni români şi 8 din Republica Moldova, toţi fiind angajaţi ai unei firme de construcţii din oraşul Unna. Din fericire, nu toţi se aflau în clădire în momentul izbucnirii incendiului.

Poliţia a comunicat că a fost anunţată la puţin timp după miezul nopţii pentru că în parcarea din faţa clădirii ardea un autoturism. Forţele de intervenţie sosite la locul incendiului au constatat că şi în holul clădirii erau amplasate mai multe cauciucuri, care, foarte probabil au fost incendiate concomitent cu maşina. Au fost solicitate şi peste 20 de ambulanţe, care au transportat persoanele cu simptome de intoxicare cu fum la spital. Iniţial, se anunţase că 7 persoane s-ar fi aflat în pericol. Intervenţia a necesitat prezenţa a peste 180 de maşini de pompieri şi salvări.

Cand au sosit pompierii, autoturismul ardea ca o torţă, iar fumul se împraştia şi în clădire. În timp ce îl stingeau şi participau intensiv la salvarea locatarilor, pompierii au mai depistat o sursa de incendiu. „Pe când eram în căutarea altor persoane, în holul casei am găsit o a doua sursă de foc „, a spus şeful echipei de pompieri din Bergkamen, Dietmar Luft. 21 de persoane au fost salvate de pe acoperiş şi de la ferestre, ceilalţi locatari au fost evacuaţi pe alte căi.

În cursul zilei de vineri şi în dimineaţa zilei de sâmbătă au fost însă externaţi toţi cei care au avut de suferit în urma incendiului. Firma la care lucrează aceştia s-a obligat să le asigure cazarea într-o altă locaţie.

Procurorul Felix Giesenregen a anunţat că s-a decis începerea anchetei, fără a avea deocamdată informaţii despre făptaşi. Anchetatorii declară că „se porneste de la supoziţia de gravă incendiere intentionată”.S-a lansat însă şi un apel către populaţie de a oferi indicii care să ducă la prinderea făptaşului sau a făptaşilor.

Ad

Exit mobile version