spot_img
sâmbătă, 28 februarie, 2026
-1.2 C
București

Inculpaţii din dosarul „Steriletul”, achitaţi pentru a treia oară de CAB pentru că faptele nu există

Curtea de Apel Bucureşti (CAB) a decis, miercuri, pentru a treia oară, achitarea tuturor inculpaţilor din dosarul cunoscut sub numele de „Steriletul”, în care sunt judecaţi mai mulţi foşti oficiali din Ministerul Sănătăţii, dar şi un medic din Târgu Jiu, acuzat că i-ar fi mituit pe aceştia.

Magistraţii au stabilit, în urma analizării probelor, că faptele nu există, transmite Mediafax.

Astfel, judecătorii Curţii de Apel Bucureşti au dispus achitarea lui Virgil Remus Baciu, fost consilier personal pe probleme de control al fostului ministru al sănătăţii Daniela Bartoş, acuzat de luare de mită şi abuz în serviciu contra intereselor publice cu consecinţe deosebit de grave, a Daianei Elena Druţă, medic primar la Spitalul Clinic „Dr. I. Cantacuzino” Bucureşti, acuzată de luare de mită şi abuz în serviciu contra intereselor publice cu consecinţe deosebit de grave şi a lui Cristinel Spiridon Vodislav, reprezentant legal al SC Vodimedicor SRL Târgu Jiu, acuzat de săvârşirea a două infracţiuni de dare de mită, două infracţiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată, spălare de bani şi instigare neurmată de executare la infracţiunea de mărturie mincinoasă, împreună cu Adriana Ileana Deac, avocat în cadrul Baroului Bucureşti, judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată şi spălare de bani.

„Respinge cererea procurorului de confiscare a sumei de 67.000 RON de la inculpatul Baciuc Remus Virgil şi respectiv a sumei de 25.150 RON de la inculpata Druţă (fostă Niculescu) Daiana Elena”, au mai dispus judecătorii.

Decizia nu este definitivă, motiv pentru care poate fi contestată de procurorii anticorupţie la instanţa supremă.

Curtea de Apel Bucureşti s-a mai pronunţat în acest dosar de alte două ori, dispunând achitarea celor implicaţi în acest caz. De fiecare dată decizia fost contestată de acnhetatori, în ambele cazuri instanţa supremă dispunând întoarcerea dosarului la CAB, pentru rejudecare.

 

Hot this week

Topics

Mai mult

    AI va omori motorul de căutare Google

    Directorul general al Condé Nast, Roger Lynch, a declarat pentru Financial...

    India, cuiul lui Pepelea intre Afganistan și Pakistan

    În noaptea de 27 februarie, ministrul pakistanez al Apărării,...

    Fritz, sedus de milițianul Caragea: Nu e numire politică, ci făcută de un minister

    Preşedintele USR, Dominic Fritz, a afirmat că numirea lui...

    Trump: Facem o „preluare amiabilă a Cubei”

    Statele Unite ar putea efectua o „preluare amiabilă a...

    Ungaria mută economic puternic in Serbia

    La forumul de afaceri ungaro-sârb sunt reprezentate 47 de...

    Articole relationate

    Categorii populare