Incidente au avut loc sâmbătă noaptea la slujba de Înviere de la Patriarhie la care au participat președintele Klaus Iohannis și soția sa, Klaus Iohannis.
Un bărbat i-a strigat preşedintelui „Demisia!”, el fiind îndepărtat de forţele de ordine, transmit Mediafax și România Tv.
Jandarmeria a precizat însă că mai multe persoane au protestat, două persoane fiind duse la secția 14. Este vorba de un bărbat și o femeie.
Pe parcursul cuvântării Patriarhului, Carmen Iohannis a cântat alături de credincioşi, în timp ce preşedintele şi-a ţinut mâna dreaptă în pardesiu, părând jenat de intervenţia chirurgicală la umăr, pe care a suportat-o în urmă cu câteva zile.
În curtea Patriarhiei erau prezenţi în jur de 3.000 de oameni.
Klaus Iohannis participă pentru prima oară la Slujba Învierii de la Patriarhie, în condiţiile în care el este de confesiune luterană şi a sărbătorit Paştele la sfârşitul lunii martie.
La preluarea mandatului, preşedintele spunea că va participa la slujbele religioase ale tuturor confesiunilor. „Pe parcursul mandatului meu, voi fi prezent, periodic, la ceremoniile religioase ale cultelor legal recunoscute din ţară noastră”, afirma Iohannis, pe Facebook, în ianuarie 2015.
Totuşi, anul trecut, şeful statului şi soţia sa au petrecut Sărbătorile Pascale în Germania, unde se află familia preşedintelui, iar de acolo ar fi plecat în Portugalia, în insulele Madeira, potrivit presei centrale.