Home Analize ÎNCEPE RĂZBOIUL PENTRU RESURSE ÎN UE: Cum vor să introducă România...

ÎNCEPE RĂZBOIUL PENTRU RESURSE ÎN UE: Cum vor să introducă România în ”tabăra perdanților”

0

„Urmează o luptă pentru resurse în UE” ne-a spus un specialist de la Bruxelles, o luptă în urma căreia doar unele țări se vor califica, fiindcă banii europeni vor fi condiționați de respectarea statului de drept, se spune într-o analiză Radio Europa Liberă.

Monitorizarea privind criteriile statului de drept va duce la departajarea premianților de recalcitranți. Rapoartele în acest sens vor fi gata până în luna august, astfel încât la toamnă România va afla dacă se află în tabăra perdanțelor sau nu, fiindcă a avut mult timp să rezolve problemele structurale pe care le are.

CE MAI SPUNE RADIO EUROPA LIBERĂ:

În România, guvernul minoritar PNL pare să fi conservat toate modificările operate de PSD în perioada lui Liviu Dragnea. În cele aproape zece luni de când se află la putere, liberalii nu au lansat niciun plan de răspuns la criticile din Raportul Comisiei Europene privind justiția, cunoscut sub numele de MCV, Mecanismul de Cooperare și Verificare. Guvernul nu are nicio viziune asupra justiției și nici partenerii ad-hoc, USR și Plus.

Germania a relansat, odată cu preluarea președinției rotative a UE, unul dintre obiectivele sale de „prioritate maximă”, după cum l-a numit cancelara Angela Merkel anul trecut: accesarea fondurilor europene să fie condiționată de situația statului de drept.

Este o idee mai veche a Comisiei Europene pe care o susțin și alte state vestice, mai ales Olanda, și pe care a descris-o pe larg ambasadorul Germaniei la Bucureşti, Cord Meier Klod:

„Legătura dintre acordarea fondurilor europene şi respectarea statului de drept este o măsură utilă de protejare a finanțărilor UE care promovează transparența”. Diplomatul german argumentează că în acest fel „fondurile europene din statele membre sunt protejate”. (…)

Din discuțiile cu cei trei experți rezultă, deci, că România are de pus în practică toate observațiile făcute de Comisia Europeană în Raportul MCV. Lista cu lucrurile urgente pe care le are de făcut ar putea fi rezumată astfel:

  1. Desființarea Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție
  2. Modificarea legilor justiției
  3. Redefinirea Inspecției Judiciare
  4. Schimbarea arhitecturii instituțiilor care controlează achizițiile publice
  5. Soluții pentru asigurarea independenței jurnaliștilor și mass media

Ad

Exit mobile version