COMENTARIU DE BOGDAN TIBERIU IACOB (PRELUARE INPOLTICS)
Teoria conspirației însoțește adesea evenimente majore și asta pentru simplu fapt că natura are oroare de vid, iar orice neclarități trebuie neapărat umplute de mentalul popular într-un fel sau altul. Asta nu înseamnă automat că scenariile care nu corespund variantelor oficiale sunt întotdeauna hazardate. În cazul incendiului care aproape a mistuit Notre Dame nu știm dacă a fost sau nu foc pus intenționat, ne vom lămuri cam în 50-60 de ani, cînd arhivele secrete devin mai generoase cu publicul. Sigur e, însă, că pentru unii – în frunte cu Macron -, e un incendiu care s-a produs la mare fix și le rezolvă multe probleme.
Marele beneficiar al dezastrului se conturează a fi un binom mult invocat în Franța în ultimii doi ani și motiv principal al declanșării mega-protestului social Vestele galbene. E vorba de binomul Macron-pătura miliardarilor. Ca și multe alte state, Franța se confruntă cu un fenomen grav al momentului: dispariția accentuată a clasei de mijloc, ceea ce face ca societatea să se împartă în pătura oamenilor bogați și foarte bogați și cea a cetățenilor nu neapărat săraci lipiți, dar care termină venitul înainte de a veni următorul salariu, deci trăiesc, practic, sub o amenințare perpetuă. Există la această oră un număr foarte mare de francezi care abia de își permit să mai circule cu mașina din cauza costului benzinei, a costului vieții în general, lucru de neimaginat altădată. Principalul reproș care i se aduce președintelui Emmanuel Macron e acela că a fost propulsat la putere în mod artificial de către miliardarii Franței și că, ulterior, a făcut totul pentru a le spori averile prin măsurile luate.
Anul trecut, spre exemplu, în media franceză apăreau articole în care se puncta cît de bun a fost 2018, în primul rînd pentru miliardari precum Bernard Arnault și François Pinault, urmați de patronii L’Oréal, Alain și Gérard Wertheimer, mogulii industriei luxului, cum li se mai spune și de alții. Franța a bătut toate țările de pe glob, anul trecut, în ce privește sporirea bogăției miliardarilor, depășind Japonia.
De la venirea la putere, cvasi-anonimul – pînă înaintea prezidențialelor- Emmanuel Macron a stîrnit furia maselor prin măsurile care au împovărat tot mai mult francezii de rînd în paralel cu scutiri de taxe și altele asemenea în beneficiul bogaților. Veste galbene nu sunt marxiști, nu sunt militanți de stînga, sunt pur și simplu oameni simpli, în special și provincie, de la țară ori din orașe mici și medii care nu mai fac față traiului de zi cu zi și care își văd micile afaceri îngropate de marile corporații.
Sunt oameni disperați și supărați.
Mișcarea furioasă izbucnită în noiembrie e rezultatul direct al acestor politici prezidențiale. Vestele galbene au luat străzile cu asalt mai furibunzi decît în 1968; Parisul și alte orașe au devenit scenele unor evenimente teribile, flăcări, fum, sînge, mașini și magazine distruse, lupte de stradă, oameni călcați în picioare de scutieri, finalmente, recursul statului la trupe militare speciale de intervenție. În timp ce în societatea franceză creștea vertiginos ura față de bogații favorizați de președinte, Macron se confrunta și cu probleme, să le zicem, geopolitice. Planul său de a lua fața Germaniei la nivelul UE, de a-și propulsa partidul în PE și de a-și crea propriul grup european, unul care să poată clama chiar dreptul la șefia Comisiei Europene, se vede periclitat zdravăn de însăși situația internă din Franța.
A intra în campania electorală pentru Parlamentul European cu Vestele galbene atîrnate de pulpană e catastrofal pentru Macron. Deja, înaintea declanșării protestele, Macron visa să-și creeze un grup european nou-nouț, numai al său, pentru ca ulterior, să fie obligat de scandalul din stradă să se mulțumească doar cu o alipire la ALDE. Interesantă coincidență, incendiul s-a produs fix cînd președintele își programase un mare discurs către națiune, în care să vorbească tocmai despre efectele protestelor Vestelor galbene, mai excat despre măsurile pe care le preconizează spre a potoli protestele. Nu l-a mai ținut. Sîmbătă, 20 aprilie, spre exemplu, era programat un nou episod, mai special, al protestelor Vestelor galbene care se dorea a fi de mare anvergură tocmai pentru că protestatarii nu cred în eficiența măsurilor pe care le-ar fi anunțat președintele. Cine știe ce ar mai fi putut urma, de aici.
Incendiul de la Notre Dame, ”joacă” pe mai multe fronturi pentru Macron. În primul rînd, protestele Vestelor galbene cu distrugeri, flăcări și fum, dacă vor mai fi, se vor suprapune în memoria colectivă imaginii arzînde a catedralei, o asociere care poate contribui la scăderea dramatică a sprijinului popular acordat revoltei. Mentalul francez nu poate ”duce” atîtea pagube. Protestele Vestelor galbene au fost puternice nu prin prisma numărului celor ieșiți în stradă, ci grație susținerii populare tăcute, relevate de toate sondajele de opinie. Pe de altă parte, lui Macron i se deschide automat, de acum, frontul armoniei și solidarității cetățenești în fața dezastrului și deja a început să-l speculeze masiv, pentru că îi vine mănușă.
Cînd specialiștii au avansat cîteva decenii necesare restaurării Notre Dame, Macron a plusat instantaneu: cinci ani maxim, vă promit!
E de remarcat și incredibila promptitudine cu care miliardarii francezi s-au repezit să anunțe donații masive pentru refacerea catedralei. Primii, exact Arnault și Pinault, marii profitori ai anului 2018 de care vorbeam mai sus. Arnault, cel care, nu mult înaintea alegerii lui Macron, voise să ia cetățenia belgiană doar pentru a fenta fiscul francez, iar fostul președinte Hollande aproape îl acuzase public de trădare. Și frații Alain și Gérard Wertheimer, sus-pomeniți, au ales Elveția tot pentru a nu mai plăti taxe mari în țara natală. În Țara Cantoanelor, de altfel, 44 dintre cei 300 de mari bogătași rezidenți sunt francezi, de la Peugeot pînă la Rotschild. Între familia lui Macron și cea a lui Arnault, primul bogătaș al Franței și al patrulea al lumii, sunt legături foarte strînse. Arnault a susținut puternic alegerea lui Macron ca președinte, iar soția acestuia e cea mai bună prietenă a fiicei miliardarului, Delphine, aflată în conducerea grupului Luis Vuitton și cea care e responsabilă de ani de zile de imaginea actualei Prime Doamne. În plus, Brigitte Macron a fost profesoara fiului lui Arnault. Despre Pinault ne amintim cum își declara anul trecut, în iunie, profunda admirație pentru președintele francez, retractînd declarații anterioare despre faptul că Macron nu îi înțelege pe francezii de rînd.
Au urmat și alți miliardari făcuți fericiți de mandatul lui Macron. Pare să se fi declanșat o goană nebună de reabilitare, internă și externă, a bogaților, atît de mult înfierați în ultimii ani, în ochii săracilor. Desigur, ca să nu sărăcească de pe urma donațiilor, vine la fix propunerea fostului ministru francez al culturii ca banii dați pentru Notre Dame să fie deductibili 90% din impozitul pe profit, ceea ce înseamnă că plătește, finalmente, tot statul alimentat de impozitele zecilor de milioane de francezi.
Nu în ultimul rînd, incendierea Notre Dame aduce cu sine și satisfacția nereținută a extremiștilor de stînga, dar, mai ales, a islamiștilor, ceea ce alimentează, spre exemplu, nu doar la nivelul Franței, ci al întregii Europe furia împotriva imigrației promovate de Merkel. Alt punct pentru Macron. Într-o oarecare măsură, chiar și declanșarea incendiului în Săptămîna Patimilor ar putea fi – și e deja – considerată de oamenii mai bisericoși un semn că ceva nu e bine în societate, că s-a mers prea mult pe drumul dihoniei necreștinești.
Cum spuneam, nu există dovezi deocamdată – doar unele semne de întrebare legate de izbucnirea incendiului, de felul cum au acționat pompierii ori de graba cu care autoritățile au anunțat că e accident și nu mînă criminală – că ar fi vorba de o acțiune plănuită. Dar e sigur că incendiul de la Notre Dame, venit în pragul campaniei electorale, i-a ”ars” multe probleme președintelui francez.
