Home Actualitate Încă un șofer drogat a făcut victime: 7 răniți în Constanța

Încă un șofer drogat a făcut victime: 7 răniți în Constanța

0

Şoferul care a provocat accidentul rutier de marţi dimineaţă, dintr-un sens giratoriu din municipiul Constanţa, soldat cu şapte răniţi a fost arestat preventiv. Anchetatorii au precizat că el a fugit de la locul accidentului şi s-a prezentat la Poliţie la aproape 12 ore de la producerea acestuia. Poliţiştii au stabilit că el avea permisul suspendat după ce, cu o zi înainte, fusese prins în judeţul Prahova în timp ce conducea un autoturism sub influenţa băuturilor alcoolice şi a substanţelor interzise. El a fost testat din nou cu aparatul Drug-test şi a ieşit pozitiv pentru amfetamină şi metamfetamină.

Reprezentanţii Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa au transmis, miercuri, printr-un comunicat, că un bărbat este cercetat pentru vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia, conducerea unui vehicul fără permis de conducere. 

Procurorii au precizat că marţi, în jurul orei 6.44, bărbatul se afla la volanul unui autoturism Audi A6 pe bulevardul I.C. Brătianu din municipiul Constanţa, pe banda numărul 1, dinspre strada Alba Iulia către strada Dezrobirii. El avea suspendat dreptul de a conduce deoarece cu o zi înainte fusese prins în judeţul Prahova în timp ce conducea sub influenţa băuturilor alcoolice. 

“Când a ajuns în apropierea intersecţiei de tip sens giratoriu cu strada Dezrobirii, din cauza nepăstrării unei distanţe de siguranţă faţă de autovehiculele care circulau înaintea sa, a acroşat cu partea frontală a autoturismului partea din spate a unui alt autoturism, care circula regulamentar, proiectându-l înainte, astfel că acesta a acroşat ulterior un autobuz şi un microbuz”, se arată în comunicat.

Procurorii au menţionat că şapte persoane au fost rănite în evenimentul rutier. 

“Accidentul de circulaţie a fost soldat cu vătămarea corporală a celor patru pasageri din autoturismul condus de inculpat (ce nu au dorit să formuleze plângere prealabilă împotriva acestuia şi nici să fie examinate medico-legal), precum şi a unor pasageri din celelalte autovehicule implicate în accident, respectiv persoanele vătămate H.M. (ce necesită 10 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare), L.P.A. (ce necesită 6-7 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare) şi S.M.L. (ce necesită 120 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare)”, au mai transmis reprezentanţii Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa. 

Şoferul a fugit de la locul accidentului şi s-a prezentat marţi, la ora 17.50, la sediul Serviciului Rutier Constanţa, unde a recunoscut că a condus autoturismul şi că a produs accidentul de circulaţie. 

Ad

Exit mobile version