Încă 8.500 de imigranți au sosit pe insula Lesbos

Circa 8.500 de noi refugiați au ajuns în ultimele patru zile pe insula grecească Lesbos, dintre care 1.500 au sosit în zorii zilei de joi după ce au traversat cu bărci aflate în stare precară cei circa 20 de kilometri care despart această insula de coastele Turciei, relatează agenția EFE, conform Agerpres.

Ei au fost repartizați în două tabere, prima fiind destinată sirienilor și a doua afganilor, irakienilor și celorlalte naționalități, însă unii preferă să se cazeze prin hoteluri ori să-și improvizeze singuri tabere cu corturi, mai ales în apropierea portului Mitilene, de unde pleacă zilnic două feriboturi către portul Pireu, la Atena.

De altfel, insula Lesbos este pentru acești imigranți doar un punct de trecere în drumul lor către vestul Europei. Drept urmare, ei își cumpără bilete pentru a se îmbarca la bordul acestor feriboturi. Conform presei locale, în ultima săptămână au plecat astfel din Lesbos peste 3.000 de imigranți în fiecare zi, iar pentru ziua de vineri se estimează că vor fi peste 5.000.

Primarul din Lesbos, Spyros Galinos, a propus guvernului grec un set de măsuri prin care să se reducă timpii de așteptare pentru imigranți pe insulă, astfel încât aceștia să ajungă mai repede la Atena, următoarea etapă a drumului lor către vestul Europei. Printre propuneri se numără crearea de centre de înregistrare a refugiaților de-a lungul coastelor de nord și de est ale insulei — la aceste centre se pot cumpăra și biletele de feribot—, accelerarea procedurilor de transfer către Pireu și închirierea de autobuze care să fie folosite pentru transportul refugiaților de la tabere către porturile Mitilene și Sigri.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Foreign Policy: Nietul Americii, drona din România și Ucraina

    Administrația SUA a respins solicitările aliaților europeni de a-și...

    Fiul lui Ilie Dumitrescu internat la Obregia după un nou scandal

    Fiul fostului fotbalist Ilie Dumitrescu, cunoscut drept Toto Dumitrescu,...

    Magyar vrea să devină cu Vișegrad „o mare putere”

    Premierul ungar Peter Magyar și-a afișat încă o dată...

    Primarul din Turnu Severin a luat la rând cartierele orașului

    Primarul municipiului Drobeta-Turnu Severin, Marius Screciu, a continuat și...

    Finlanda dă drumul la alcool

    Parlamentul Finlandei a aprobat o amplă revizuire a legislației...

    Articole relationate

    Categorii populare