Încă 30 de zile de arest pentru Neculai Onțanu

Primarul suspendat al sectorului 2, Neculai Onțanu, rămâne în arest preventiv pentru încă 30 de zile, a decis luni Înalta Curte de Casație și Justiție.

ÎCCJ i-a respins lui Onțanu o contestație la decizia dată de Curtea de Apel București, instanță care a admis pe 15 aprilie cererea DNA de prelungire cu 30 de zile a măsurii arestului preventiv pentru primarul suspendat din sectorul 2, în dosarul în care acesta este cercetat pentru luare de mită.

De asemenea, instanța a prelungit arestul preventiv și pentru avocata Loredana Radu și secretarul Consiliului Local al sectorului 2, Toma Șutru, anchetați pentru complicitate la luare de mită și spălare de bani, respectiv luare de mită.

Potrivit DNA, în perioada 2006 — 2007, Neculai Onțanu a acceptat promisiunea unor foloase materiale de la o persoană, beneficiară a unor drepturi litigioase (denunțător în cauză), pentru a facilita procedura de reconstituire a dreptului de proprietate asupra mai multor terenuri ce totalizau 83.500 mp, situate pe raza sectorului 2, în conformitate cu prevederile Legii 18/1991.

După emiterea titlului de proprietate, Neculai Onțanu a primit o suprafață totală de teren de 1.500 mp, situată pe strada Barbu Văcărescu, ce a fost transferată către avocata Loredana Radu și o altă persoană, interpuși indicați de Onțanu.

„În contractul încheiat cu Loredana Radu a fost prevăzut un preț de 10 ori mai mic, respectiv 50 euro/mp (preț total 50.000 euro). Cu privire la modalitatea de plată s-a menționat în ambele situații că s-ar fi plătit un avans de 5.000 euro la o dată neprecizată, iar diferența s-ar fi achitat în numerar în ziua încheierii contractului. În realitate, nu s-a achitat nicio sumă de bani, cele două contracte au avut un caracter fictiv, terenurile fiind transferate în contul mitei promise primarului Onțanu, la indicația acestuia. Suprafața de teren respectivă era cuprinsă în titlul de proprietate emis la propunerea lui Neculai Onțanu și avea o valoare de piață de aproximativ 4.200.000 euro, pe baza sumelor cu care a fost revândut de cei doi intermediari, la scurt timp, după finalizarea tranzacțiilor fictive”, au constatat anchetatorii.

Potrivit unor surse judiciare, terenul primit de avocata Loredana Radu ca mită pentru Neculai Onțanu ar fi fost revândut apoi lui Gabriel Oprea. După vânzarea terenului către Gabriel Oprea, Loredana Radu a obținut de la Primăria sectorului 2 o autorizație de construcție pentru un imobil cu 10 etaje, care ulterior a și fost ridicat.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Purtătorul de cuvânt al lui Putin: Primim mesaje de americani pentru pace în Ucraina

    Moscova primește semnale din partea Statelor Unite că Washingtonul...

    Cea mai devastatoare criză din istoria de 102 ani a Departamentului de Stat

    După optsprezece luni de la începutul celui de-al doilea...

    Companiile americane au pierdut munți de bani din cauza sancțiunilor împotriva Rusiei

    Companiile americane au pierdut aproximativ 200 de miliarde de...

    Bolo vrea ca Pilonul 2 de pensii să joace la ruleta investițiilor în armament

    Blocul Național Sindical (BNS) cere retragerea imediată a unui...

    S-A RĂZGÂNDIT DIN NOU: Trump nu mai pune taxe de 20% pentru trecerea prin Strâmtoarea Hormuz

    Președintele SUA, Donald Trump, a abandonat inițiativa sa de...

    Cu cine a vrut Moscova să îl schimbe pe Assad

    Autoritățile ruse au discutat posibilitatea transferării puterii în Siria...

    Articole relationate

    Categorii populare