spot_img
1.3 C
București
vineri, decembrie 27, 2024
AcasăActualitateInaugurare discretă a statuii Regelui Sfântul Ladislau la Oradea

Inaugurare discretă a statuii Regelui Sfântul Ladislau la Oradea

-

Statuia de bronz a regelui Sfântul Ladislau, realizat de sculptorul Árpád Deák, a fost aşezată pe piedestalul său în cetatea Oradiei, unde poate fi vizitată deja şi public – a anunţat un comunicat emis marţi de Dieceza Romano-Catolică de Oradea conform agenției maghiare de știri MTI.

- Reclama -

Potrivit unei postări publicate pe pagina de socializare a episcopiei, reprezentanţii firmei Ronde Bosse Art Srl au terminat luni asamblarea statuii şi au aşezat-o pe piedestal. Marţi, reprezentanţii municipalităţii şi ai episcopiei – Florin Birta, primarul municipiului Oradea, şi László Böcskei, episcop romano-catolic de Oradea – au depus coroane de flori la statuie, în cinstea memoriei Sfântului Ladislau. 

- Advertisement -

Noul monument a fost introdus astfel în circuitul turistic al Oradiei – a precizat episcopia, adăugând că binecuvântarea statuii va avea loc la o dată ulterioară, în cadrul unei ceremonii. 

În opinia portalului de ştiri românesc eBihoreanul, “inaugurarea discretă” a statuii, care a avut loc în absenţa presei, se datorează faptului că instalarea acestuia a devenit săptămâna trecută ţinta unei manipulări naţionaliste răspândite de Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) pe reţelele de socializare.

- Advertisement -

Ziarul a reamintit că primăria, într-o înregistrare video publicată sâmbătă ca răspuns, “a demontat falsul lansat de AUR”, explicând internauţilor: statuia Sfântului Ladislau va fi amplasată în cetate, nu în locul statuii lui Mihai Viteazul, celebrat ca primul unificator al teritoriilor locuite de români, statuie demontată în 2019, care va fi ridicată în altă parte după restaurare.

Statuia ecvestră a regelui cavaler, venerat ca întemeietor al oraşului de pe Criş, a fost ridicată datorită colaborării între dieceza romano-catolică şi consiliul local, după ce proiectul a fost prezentat în februarie anul trecut de episcopul László Böcskei şi de primarul Florin Birta. 

La vremea respectivă, Birta a declarat: prin ridicarea statuii “se va face dreptate istorică” regelui fondator al oraşului, subliniind totodată caracterul multietnic şi multicultural al Oradiei. László Böcskei a adăugat: prin alegerea locului statuii s-a dorit şi evidenţierea rolului cetăţii în istoria milenară a diecezei.

Statuia ecvestră, înaltă de 5,3 metri, a fost turnată în bronz de către Ovidiu Petroman la Zimandu Nou, în judeţul Arad. Realizarea statuii a fost sprijinită de guvernul ungar şi de comunitatea maghiară din Oradea, fiind organizate mai multe colecte. 

Statuia amplasată între Bastionul Ciunt şi palatul princiar îl înfăţişează pe regele cavaler călare, purtând pe cap o coroană şi având în mână o bardă. Árpád Deák a declarat anterior că a încercat să creeze o figură clasică, maiestuoasă şi spiritualizată a Sfântului Ladislau. 

Iniţial, maghiarii din Oradea au dorit ca statuia să fie ridicată în piaţa principală a oraşului, în piaţa Sfântul Ladislau, în acest scop a fost lansată şi o strângere de semnături, însă fostul primar Ilie Bolojan a respins petiţia susţinută de 8 000 de semnături şi a amplasat în piaţa respectivă statuia regelui Ferdinand al României. Astfel a fost ales cetatea restaurată din surse europene ca loc de aşezare a statuii. Sfântul Ladislau aici a construit prima catedrală a Oradiei, care a devenit locul de veci al regelui cavaler şi un loc de pelerinaj, ulterior mai mulţi monarhi maghiari au fost înmormântaţi tot aici.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img