Înaltul Comisariat pentru Refugiați al ONU: Ungaria îî duce pe refugiați din Serbia la granița cu Austria

Autoritățile ungare, care încearcă de mult timp să împiedice tranzitul miilor de migranți prin Ungaria, îi transportă de acum pe unii dintre ei direct de la frontiera sârbă până la granița austriacă, a anunțat luni Înaltul Comisariat pentru Refugiați al ONU (UNHCR), potrivit AFP, conform Agerpres.

‘Trenurile transportă migranții direct de la gara din Roszke până la frontiera cu Austria’, a indicat pentru agenția franceză de presă un purtător de cuvânt al UNHCR în Ungaria.

‘Ieri (duminică), noi am văzut trei dintre aceste trenuri transportând cel puțin 2.000 de persoane și, pe parcursul nopții, colegi ai noștri au văzut polițiști trezind oamenii la punctul de primire a migranților de frontiera’ austriacă, a adăugat el.

Autoritățile ungare nu au dorit să comenteze această informație.

Reporteri AFP au relatat că punctul de primire a migranților din Roszke, situat în apropiere de frontiera cu Serbia, era aproape părăsit luni dimineață.

La gara din Roszke, un polițist a confirmat că trenuri cu migranți au plecat spre ‘frontiera austriacă’, la Hegyeshalom.

Transferul accelerat și fără formalități al migranților spre frontiera cu Austria, remarcat de UNHCR, intervine în momentul în care noua legislație ungară antiimigrație urmează să intre în vigoare marți, cu scopul de a stopa afluxul de migranți pe la granița cu Serbia.

Hot this week

Topics

Mai mult

    SUA au pierdut al doilea avion de luptă într-o singură zi în Iran

    SUA au pierdut al doilea avion de luptă într-o...

    Iranienii l-au capturat pe pilotul american de F35 după o diversiune

    Corpul Gardienilor Revoluției Islamice (IRGC) l-a localizat și reținut...

    Americanii în criză de „metal de război”

    Stocurile americane de „metal de război” sunt în scădere...

    Asia în zodia jafurilor din cauza lipsei de combustibil

    Lipsa severă de combustibil cauzată de conflictul din Orientul...

    UE ia în calcul raționalizarea carburanților

    Uniunea Europeană ia în considerare măsuri precum raționalizarea combustibilului...

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA și alți 2 generali demiși de Hegseth

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA, Randy...

    Articole relationate

    Categorii populare