Înainte de vizita lui IOHANNIS la Chișinău, lider al coaliției moldovene ATACĂ România

Înainte de vizita lui Klaus Iohannis la Chișinău, planificată pentru 24-25 februarie, liderul PD, Marian Lupu a lansat noi acuzații în adresa României. A făcut-o prin intermediul unor critici sarcastice la propunerea liberalilor de a aduce un procuror de la DNA care să monitorizeze activitatea Comisiei de anchetă a situației pe piața valutară, transmite deschide.md.

După au fost desemnați membrii și propusă conducerea comisiei, deputatul PL, Valeriu Munteanu a propus ca această comisiei să fie monitorizată de un procuror european, iar pentru a lichida problema traducerilor, Munteanu a spus că acesta ar putea fi adus de la DNA.

Valeriu Munteanu: Având în vedere că coaliția PCRM-PD-PLDM și-au împărțit funcțiile de președinte, vicepreședinte și secretar ai acestei comisii nu cred că trebuie să mai insistăm asupra organelor de lucru, dar având în vedere importanța și impactul social al subiectelor care vor fi discutate în această comisie, avem și noi o propunere: să aducem un procuror din UE ca să fie observator în acest proces cu gândul și cu nădejdea că procesul va fi mult mai dinamic și dacă vă gândiți că-i de departe și va trebui să-i asigurăm traducere, atunci putem aduce unul de la DNA din România și atunci lucrurile vor arăta altfel la încheierea acestui exercițiu.

În replică, Marian Lupu a luat peste picior propunerea liberalilor, atacând ironic SRI-ul și făcând aluzie că Partidul Liberal cu ajutorul acestei structuri, ar vrea lichidarea statalității RM. Marian Lupu: Eu de fapt mă mirasem de ce așa slăbuță propunerea, doar de la DNA, eu mă așteptam să fie propus și de la SRI și alte structuri, dar mă rog ”vseo ishio vperedi, navernoe” (din rusă: probabil totul e înainte). Eu înțeleg pentru că după cum spun și colegii din stânga mea (către liberali), opțiunea de lichidare a acestui stat este bine cunoscută pentru acest curent politic.

Deschide.md amintește că acesta nu este primul caz când Marian Lupu lansează atacuri în adresa României și a conducerii acestei țări. De exemplu acum două luni când Klaus Ioahannis și-a amânat vizita la Chișinău lasând să se înțeleagă că motivul a fost instabilitatea politică de la noi, Marian Lupu a declarat că ”situația în Republica Moldova este treaba Republicii Moldova. Poporul este suveran clasei politice, restul sunt derivate. Noi muncim, noi negociem și  încercăm să identificăm o formulă de guvernare nu pentru domnul Iohannis, nu pentru Europa, Rusia, America sau Africa”.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Zuckerberg a cumpărat Castelul Strankly

    Directorul general al Meta, Mark Zuckerberg, a cumpărat Castelul...

    Președinția Poloniei: Scutul Estic e „plin de găuri”

    Programul Scutul Estic, creat pentru a proteja frontiera de...

    Moscova susține că „capitalele europene încearcă cu frenezie” să negocieze pacea in Ucraina

    Reprezentanții țărilor europene la diferite niveluri încearcă să stabilească...

    Costurile de împrumut ale Americii cresc

    Obligațiunile guvernamentale americane pe 30 de ani au cedat...

    Sistemele de IA Gemini, ChatGpt și Grok: Drona doborâtă lângă Neptun Deep este ucraineană

    O analiza vizuală a ambarcațiunii din imaginea publicată de autoritățile...

    New York Times: Rușii au făcut șah mat apărarea aeriană a Ucrainei

    Sistemul ucrainean de apărare aeriană devine din ce în...

    Statul a furat 100 de milioane de euro din filmele românești

    Am considerat întotddeuna, inclusiv pe vremea când conduceam finanțele...

    Articole relationate

    Categorii populare