În Ungaria au avut loc nişte creşteri salariile atât de mari, încât anumite profesii sunt, practic, la fel de bine plătite ca în Germania

În Ungaria au avut loc nişte creşteri salariile atât de mari, încât anumite profesii sunt, practic, la fel de bine plătite ca în Germania, scrie în ediţia de vineri a cotidianului ungar economic „Világgazdaság”.

Zoltán Karácsony, expert în domeniul pieţei muncii la HRPortal, a declarat că un muncitor calificat din Germania ar putea câştiga un salariu net de un milion de forinţi pe lună, iar de un astfel de venit poate avea parte o persoană fizică autorizată din Ungaria. 

László Németh, preşedintele Uniunii Naţionale a Asociaţiilor Industriale, a nuanţat puţin imaginea şi a spus că nu putem vorbi, încă, de salarii la nivelul Germaniei, însă a recunoscut faptul că, în urma deficitului de forţă de muncă, salariile au crescut mult în ultimii ani.

Potrivit acestuia, deficitul de forţă de muncă ca tendinţă nici nu se va atenua în viitor, mai mult decât atât, odată cu soluţionarea situaţiei de război, situaţia s-ar putea agrava, dacă ucrainenii care lucrează acum în Ungaria se vor întoarce acasă, ca să participe la reconstrucţia ţării lor.

În orice caz, decalajul dintre salariile din occident şi cele din Ungaria este tot mai mic, iar asta ar putea face ca cei care lucrează în străinătate să înceapă să se întoarcă acasă, mai ales dacă vor apărea probleme în economia mondială, scrie publicaţia “Világgazdaság”.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Fost analist CIA: Războiul din Iran va crea o criză economică fără precedent

    Consecințele economice ale atacului lansat de Statele Unite și...

    Tatăl lui Elon Musk vrea să conducă o colonie de sud-africani în Rusia

    Tatăl lui Elon Musk, Errol, intenționează să organizeze și...

    Bătălia pentru postul de ambasador american in Rusia și cine joacă

    Emisarul prezidențial american Steve Witkoff influențează procesul de selecție...

    Demonstrații uriașe in Irak împotriva intervenției americane in Iran

    Zeci de mii de susținători ai influentului cleric șiit...

    Informația bombă despre pozele cu Nicușor, Ponta și Coldea

    Presupusa întâlnire dintre Nicușor Dan, Victor Ponta și Florian...

    Afacere propusă: Pfizer să dea românilor Viagra de toți banii

    Pfizer să dea românilor Viagra de toți banii! Propunerea...

    Articole relationate

    Categorii populare