Home Analize În Ungaria a fost demarată procedura necesară pentru brevetarea primului aparat de...

În Ungaria a fost demarată procedura necesară pentru brevetarea primului aparat de ventilare mecanică

0

În Ungaria a fost demarată procedura necesară pentru brevetarea primului aparat de ventilare mecanică, pe care maghiarii l-au dezvoltat special pentru tratarea pacienţilor infectaţi cu coronavirus. Informaţia a fost confirmată de către iniţiatorul proiectului, inginerul Imre Székely, în emisiunea „Bună dimineaţa, Ungaria!” de pe postul maghiar de radio Kossuth, transmite agenția maghiară de știri MTI.

Acesta a relatat că dezvoltarea prototipului funcţional a durat
zece zile, iar pentru asigurarea bazei tehnice necesare – de
exemplu, posibilitatea efectuării de lucrări de service – a mai
fost nevoie de încă douăzeci. Au fost depuse cererile pentru
aprobarea studiilor clinice şi obţinerii brevetului, iar potrivit
iniţiatorului, este posibil ca în scurt timp să poată începe şi
producţia.

Aparatul ar putea ajuta şi pacienţii care în urma infecţiei cu
coronavirus ajung într-o stare gravă şi a fost dezvoltat de
compania maghiară Femtonics, cu sprijinul Universităţii de Medicină
Semmelweis din Budapesta.

Aparatul poate fi fabricat foarte uşor şi în cantităţi mari,
este realizat din puţine piese, este mic şi compact, precum şi
simplu de folosit. Aparatul are şi un filtru complex, care
neutralizează conţinutul de virusuri din aerul expirat, protejând,
astfel, şi personalul medical.

Într-o emisiune de miercuri de pe postul public de ştiri M1,
fizicianul şi medicul Balázs Rózsa a spus: atunci când au văzut
situaţia din Italia, au dorit să realizeze un dispozitiv care
într-o situaţie de urgenţă să poată fi folosit şi în locuri în care
poate că nu există suficiente ventilatoare mecanice convenţionale,
de terapie intensivă.

Medicul a subliniat că la proiectarea acestuia, o atenţie
deosebită a fost acordată asigurării uşurinţei folosirii în
siguranţă a aparatului, şi de către medicii care nu au o experienţă
în folosirea ventilatoarelor mecanice.

Invenţia aflată în curs de brevetare a fost realizată într-o
colaborare profesională cuprinzătoare, împreună cu Universitatea
Semmelweis, ca rezultat al muncii unei echipe de voluntari.

Ad

Exit mobile version