În UK unele supermarketuri au raționalizat unele fructe și legume

Unele magazine din Marea Britanie au introdus limite temporare în ce priveşte numărul de fructe şi legume pe care le pot achiziţiona clienţii, pentru a le asigura disponibilitatea pentru toată lumea, pe fondul unei penurii a acestor produse, a confirmat pentru AFP federaţia comercianţilor, BRC (British Retail Consortium) conform Agerpres.

„Condiţiile meteorologice dificile din sudul Europei şi Africa de Nord au perturbat recoltarea anumitor fructe şi legume, mai ales roşii şi ardei, a explicat Andrew Opie, responsabil al federaţiei.

Perturbările „ar urma să dureze câteva săptămâni”, a menţionat Opie, adăugând că „supermarketurile sunt capabile să gestioneze problemele lanţului de aprovizionare şi lucrează cu agricultorii pentru a asigura accesul clienţilor la o gamă largă de produse proaspete”.

„Ca şi alte supermarketuri, am introdus o limită temporară de trei pentru fiecare produs la un foarte mic număr de fructe şi legume”, a precizat pentru AFP un purtător de cuvânt al lanţului de magazine Asda. Măsura vizează loturile de roşii, ardei, castraveţi, salată, broccoli, conopidă şi zmeură.

Dincolo de aceste probleme punctuale, agricultorii britanici au avertizat în decembrie că Regatul Unit se îndreaptă hotărât spre o criză de aprovizionare în sectorul alimentar, din cauza creşterii costurilor cu care se confruntă cei care lucrează în acest sector.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Bill Gates: Inteligența artificială ar putea duce la 1 miliard de decese

    Co-fondatorul Microsoft Bill Gates crede că inteligența artificială ar...

    Coldea vrea să își pună ministru la Justiție

    Fosta judecătoare Andrea Chis  este propunerea pentru funcția de ministru...

    Cea mai mare oțelărie din Ucraina s-a închis din cauza atacurilor rusești

    Grupul siderurgic ArcelorMittal a anunțat vineri că a oprit...

    Banii și Justiția

    Sistemul judiciar reprezintă, în arhitectura oricărui stat de drept,...

    Articole relationate

    Categorii populare