În timp ce TAROM pierde curse externe, Air Serbia zboară la New York și Chicago

După 30 de ani de pauză, compania sârbă Air Serbia a restabilit traficul aerian direct între Belgrad și Chicago.

Președintele Serbiei Aleksandar Vučić și ambasadorul Statelor Unite ale Americii la Belgrad, Christofer Hill, au marcat festiv prin tăierea panglicii pe aeroportul Nikola Tesla, primul zbor al companiei naționale spre Chicago.

”Acesta este un pas important pentru noi. Astăzi compania Air Serbia este unica companie din regiune cu care puteți zbura în două mari orașe americane, New York și Chicago”, a spus Vučić.

El a mulțumit partenerilor americani că atât la New York, dar și la Chicago au facilitat companiei Air Serbia cele mai bune condiții, astfel că compania poate să satisfacă interesul tuturor oamenilor din regiune, să le asigure siguranța, comfortul și un transport foarte rapid, având în vedere că de la Chicago la Belgrad se zboară în mai puțin de 10 ore, iar de la Belgrad până la Chicago în mai puțin de 11 ore.

Directorul general al Air Serbia Jirži Marek a spus că zborurile între Belgrad și Chicago se vor efectua de două ori pe săptămână, miercuri și sâmbătă, iar din 12 iunie pasagerii vor avea la dispoziție un zbor și lunea.

Hot this week

Topics

Mai mult

    SUA au pierdut al doilea avion de luptă într-o singură zi în Iran

    SUA au pierdut al doilea avion de luptă într-o...

    Iranienii l-au capturat pe pilotul american de F35 după o diversiune

    Corpul Gardienilor Revoluției Islamice (IRGC) l-a localizat și reținut...

    Americanii în criză de „metal de război”

    Stocurile americane de „metal de război” sunt în scădere...

    Asia în zodia jafurilor din cauza lipsei de combustibil

    Lipsa severă de combustibil cauzată de conflictul din Orientul...

    UE ia în calcul raționalizarea carburanților

    Uniunea Europeană ia în considerare măsuri precum raționalizarea combustibilului...

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA și alți 2 generali demiși de Hegseth

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA, Randy...

    Articole relationate

    Categorii populare