În timp ce României i s-a cerut să renunțe, companiile europene de utilități trec pe cărbune

Creşterea preţurilor la gaze naturale pe piaţa angro din Europa încurajează din ce în ce mai multe companii de utilităţi să facă trecerea la cărbune pentru a genera electricitate, tocmai într-un moment în care regiunea încearcă să elimine combustibilul poluant, transmite Reuters conform Agerpres.

Deşi atât preţul cărbunelui cât şi cel al certificatelor de poluare au crescut în ultimele luni în Europa, aceste creşteri sunt mai mici comparativ cu explozia preţurilor la gaze naturale, astfel că balanţa costurilor pe termen scurt se înclină spre utilizarea cărbunelui pentru a produce energie electrică.

Preţul de referinţă la certificatele de poluare tranzacţionate în cadrul schemei ETS s-a dublat de la începutul anului iar cotaţiile futures la cărbune au înregistrat şi ele o creştere de peste 100%. Cu toate acestea, cotaţiile la gaze pe piaţa angro din Olanda sunt de aproape patru ori mai mari în prezent comparativ cu situaţia de la începutul anului.

În ultimii doi ani costurile pentru termocentralele pe gaze naturale au fost mai mici decât pentru termocentralele pe cărbune, dacă sunt incluse şi costurile cu certificatele de poluare, însă acest lucru s-a schimbat începând din luna iulie a acestui an.

În Germania, această modificare a diferenţei între costul operării termocentralelor pe cărbune şi cel a termocentralelor pe gaze naturale a determinat o utilizare mai mare a lignitului, un combustibil care în mod tradiţional este o sursă ieftină de combustibil dar care în ultimii ani a fost scos de pe piaţă de creşterea costurilor cu certificatele de poluare. În trimestrul al treilea al acestui an, lignitul şi huila au fost responsabile în Germania pentru o producţie de electricitate combinată de 35,1 Terawaţi oră, comparativ cu 28 TWh în al doilea trimestru al acestui an şi 29,3 TWh în trimestrul al treilea al anului trecut, arată datele publicate de institutul german ISE Fraunhofer.

În Marea Britanie, creşterea preţurilor la gaze naturale a determinat o trecere la petrol, în condiţiile în care cărbunele are o pondere de doar 2% în mixul energetic iar ţara riscă să se confrunte cu probleme în aprovizionarea cu electricitate la iarnă.

„Tranziţia electricităţii se întâmplă dar nu cu urgenţa cerută: emisiile merg în direcţia greşită”, spune Dave Jones, director la centrul de reflexie Ember.

În următoarele trimestre, cărbunele şi lignitul ar urma să rămână mai convenabile în mixul combustibililor decât gazele naturale, susţine Silvia Messa, analist la firma de consultanţă energetică Volue.

Preţurile la electricitate pentru perioada următoare în Germania şi Franţa s-au dublat în acest an, ceea ce a provocat discuţii cu privire la intervenţia pe piaţă pentru a stabiliza preţurile pentru consumatori.

Unii critici au dat vina pe sistemul de tranzacţionare a certificatelor de poluare pentru creşterea preţurilor la electricitate, şi au făcut un apel pentru eliminarea efectului schemei de tranzacţionare a emisiilor asupra pieţei energetice. Cu toate acestea, analistul Marcus Ferdinand crede că actuala tranziţie de la gaze la cărbune este doar o problemă de flexibilitate pe termen scurt şi nu ceva care se datorează sistemului de tranzacţionare a certificatelor de poluare

Hot this week

Topics

Mai mult

    Brâncuși, 107 milioane dolari

    Lucrarea ”Danaidă”, realizată de Constantin Brâncuși în 1913, a...

    Românii au cheltuit in primele 3 luni din 2026 in afară țării 2,1 mld euro

    Per total, românii au lăsat în primul trimestru din...

    Trump amână atacarea Iranului

    Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a anunțat...

    Președintele croat refuză să îl accepte pe noul ambasador israelian

    Președintele croat Zoran Milanovic a anunțat luni că refuză...

    Cum omoară UE industria auto germană

    Industria auto germană s-a confruntat cu noi dificultăți în...

    Ministru spaniol, sex cu 2 prostituate românce in sediul Guvernului

    José Luis Ábalos, fostul ministru spaniol al Transporturilor, este...

    Români angajați de Iran pentru a înjunghia un jurnalist la Londra

    Un grup de bărbați români care acționau în numele...

    Articole relationate

    Categorii populare