Home Analize În Sudul Germaniei se duce o campanie pentru interzicerea unui cântec popular...

În Sudul Germaniei se duce o campanie pentru interzicerea unui cântec popular care vorbește de fantezii sexuale

0

Versurile cântecului „Donaulied”, foarte popular şi interpretat mai ales în oraşele de pe malul acestui fluviu, a suscitat o amplă polemică după ce o studentă din Passau (sud) a lansat o petiţie pentru a cere să fie interzis, relatează vineri EFE.

Mickie Krause - Donaulied

Campania cu numele „Donaulied: Sexismus im Bierzelt”, lansată la începutul lunii iunie, a strâns peste 31.000 de semnături până în prezent, iar sub sloganul „Violul nu este o tradiţie” se intenţionează iniţierea unei dezbateri oficiale asupra sexismului prezent la celebrările populare din sudul Germaniei.

Iniţiatoarea petiţiei, studenta Corinna Schltz, în vârstă de 22 de ani, denunţă acest cântec ca „normalizând şi incitând” la fantezii sexuale care folosesc violenţa asupra femeilor şi, prin urmare, cere să fie interzis la astfel de sărbători populare, fapt ce i-a atras numeroase critici şi chiar mesaje de ameninţare cu violul sau cu moartea.

Ad

Exit mobile version