de Andrei Bădin
În 14 iunie 1990 au venit minerii la București chemați de tovarășul Ion Ilici Iliescu, nu pe 13 cum fals a ”comemorat” Sică sau pe 11 Marele Mut. Ca participant la Golaniada din Piața Universității și jurnalist din primele zile ale lui 1990 pot privi acum evenimentele la rece.
1. Unor lideri de opinie din Opoziție de la aceea vreme li s-a transmis discret să plece din București. Marea majoritate s-au dus în străinătate, în principal la Paris. Victor Stănculescu, Jolly Jockerul din Decembrie 1989, era într-o vizită la Berlin. Momentul a fost și apusul lui Stănculescu. Despre vizita lui câteva luni mai târziu la Versoix am scris și voi reveni în ”Memoriile” pe care Maestrul Cristoiu mi-a promis că le va publica. Eu am fost leneș, dar voi recupera curând.
2. Evident că Piața Universității a fost una din cele mai sincere manifestări de după decembrie 1989, dar la un moment diferite forțe încercau să își tragă spuza: nu neapărat partidele istorice, ci mai curând diferite grupări din așa zisa societate civilă. Nu e cazul să intrâm acum în multe detalii, dar cunoscătorii vremii pot detalia mult mai amănunțit. În momentul iunie 1990, Piața Universității nu mai exista în forma inițială. Manifestarea scăzuse foarte mult în intensitate. Mai erau doar niște corturi în față la Inter lângă Teatrul Național.
3. A fost una din înfruntările violente dintre Securitarea reînventată, Armată și Doi și un Sfert. Securitatea ajunsese la Armată în decembrie 89. În iunie 90, Ministerul de Interne și SRI, Securitatea reinventată după Târgu Mureș, au încercat să dea o lovitură Armatei. Mulți ani mai apoi a fost o luptă surdă din care, după 2008, SRI a fost câștigătorul absolut. Inclusiv un război între Doi și un Sfert și SRI. Cafteala nu s-a terminat nici azi. Celebra înregistrare cu Mihai Chițac din iunie 1990 nu a fost ”dată” la Radio Europa Liberă de un tânăr revoluționar din Piața Universității, ci de cineva din Sistemul de după 1989, probabil din serviciul secret al Armatei.
4. A fost și una din înfruntările între Puterile străine în fostul Mic Paris: Franța era sau dorea să fie atunci jucător important la București și vroia ca premierul epocii Petre Roman să obțină și mai multă influență. A fost momentul începutului ruperii FSN care a culminat cu mineriada din 1991 când Don Pedro a fost alungat de la Putere. Mai apoi, pas cu pas, Franța și-a pierdut influența în România. Ce-i drept și socialiștii francezi și Francois Mitterrand au pierdut Puterea la puțin timp mai apoi. Recent au încercat să recâștige terenul prin celebrul Dacian Julien. Și această cafteală se duce și azi, dar Franța nu mai e în poll position. Să nu îi uităm nici și pe agenții GRU-KGB care mișunau prin 1990 în România. Un subiect neelucidat nici astăzi.
Concluzia: Piața Universității a fost în mare parte poezia unor tineri frumoși și liberi. Dar în culise alții doreau să tragă sforile. Și le-au și tras. Dincolo de servicii, interese străine, unii s-au și îmbogățit atunci. Despre asta cu altă ocazie.
