De Bogdan Tiberiu Iacob, preluare Inpolitics
O bună parte a clasei politice, cu guvernanții și președintele în frunte, jubilează: Roșia Montana a intrat pe lista protejată a UNESCO, canci exploatare auriferă de aici încolo! În numele grijii pentru mediu, România dă cu piciorul la profituri de miliarde de dolari și deschide larg, în schimb, poarta plății de despăgubiri de miliarde de dolari. De la plus la foarte minus în doi timpi și trei mișcări. Totul în numele unui joc care nici măcar nu e al ei, ci al unor oameni foarte influenți. Care cîștigă indiferent de rezultat; singuri care pierdem suntem noi, românii.
Să facem un exercițiu de imaginație. Să ne închipuim că deșerturile din Arabia Saudită sunt declarate de patrimoniu cultural mondial, pentru că pe acolo s-au întîmplat cîndva faptele din Coran. Și toată lumea iese în stradă de fericire, neîngrijorată că de aici încolo nu se va mai extrage petrol și gaze din pămînt. Importantă e ideea de patrimoniu și prezervarea deșerturilor în forma de acum un mileniu.
Da, și noi am rîs imaginîndu-ne prostia asta.
Multe țări ale lumii înapoiate sunt așa pentru că nu au capacitatea, nu vor sau nu sunt lăsate să-și exploateze resursele lăsate de Dumnezeu.
Printre ele, și România. Țară în care, de cîte ori apare perspectiva unor exploatări bănoase – gaze de șist, aur, argint, gaze off-shore șamd – apare și cîte un segment social brusc îngrijorat de pericolele pentru mediu și care iese în stradă urlînd contra. M-am întrebat nu o dată dacă vreunul dintre sătenii vasluieni care protestau la Pungești, acum cîțiva ani, contra gazelor de șist, aveau măcar habar ce sunt ele.
În spatele unor asemenea mișcări de protest se regăsesc, desigur, mari interese financiare și, în secundar, politice.
Iar Roșia Montana nu a făcut excepție. Am avut partide, președinți, premieri, miniștri, parlamentari care, de-a lungul vremii, s-au pronunțat public pro sau contra exploatării din Apuseni. Băsescu a fost acuzat că, de cîte ori anunța public începerea exploatării, explodau la bursă acțiunile Gabriel Resources(GR). Isar era acuzat de Ponta că a cerut șpagă investitorilor de la Roșia Montana ca să le deblocheze proiectul. Isar spunea invers. UDMR se conforma strict indicațiilor de la Budapesta, care dorea blocarea exploatării. Și tot așa.
Să expunem faptele foarte succint, pentru că povestea completă ar acoperi, probabil, volume întregi.
Pe exploatare se bat vîrtos două imense cercuri internaționale de putere financiară și e firesc, pentru că numai aurul de acolo ar cvadrupla zestrea de metal prețios a BNR, fără a mai vorbi de argint și metale rare.
Un cerc e al lui George Soros și altul al lui Benny Steinmetz, miliardari, adversari tradiționali, care s-au ciocnit în mai multe businessuri internaționale. Primul a vrut să exploateze el însuși Roșia Montana, avînd chiar acțiuni la Gabriel Resources. Dar s-a mișcat mai repede Steinmetz, ajutat de românul canadian Frank Timiș. Un alt mare acționar al Gabriel Resources e John Paulson, consilierul economic și prietenul lui Donald Trump, cel care l-a și împins spre președinție.
Pierzînd partida, Soros a schimbat strategia: dacă nu poate el, atunci nici altul să nu poată.
Așa s-au născut celebrele proteste, de-a lungul anilor, contra exploatării, creația sorosistilor autohtoni.
În anul 2013, bunăoară, directorul SRI, George Maior, declara la finalul audierii în Comisia SRI că serviciul a trimis peste 500 de informări în perioada ianuarie 1999 – septembrie 2013 privind proiectul minier de la Roşia Montană, iar informările au cuprins şi „încercări ale structurilor extremiste şi eco-anarhiste de a exploata sau influenţa mişcările de protest” pe acest subiect.
Clasa politică s-a aliniat și ea, după caz, în spatele uneia dintre tabere.
Iată, spre exemplu, o informație bombă livrată pe Facebook, acum trei ani, de însuși actualul păpușar al premierului, bancherul liberal Lucian Isar:
”Pentru cei care au uitat, PNL a rupt USL pentru ca nu l-a sustinut pe Ponta in planurile pentru Rosia Montana. Poate il intreaba aceleasi institutii ale statului pe domnul Ponta cam ce a stat la baza deciziilor pe care le-a luat pe subiectul Rosia Montana” scria Isar pe 28 iunie.
Pe 2 octombrie, el relua tema, ca să se asigure că e bine înțeles:
”Un “șmen” PSD similar cu Roșia Montana și o rupere a coaliției ca în 2013? Puțin probabilă a doua parte, deși prima parte este valabilă”.
Cea mai mare alianță politică post-decembristă s-a rupt din cauza Roșia Montana, conform spuselor unui liberal de top???
Anul 2016 a debutat cu un guvern neomarxist, cabinetul Cioloș, compus la greu din sorosiști. Una dintre misiunile majore ale sale era demersul oficial pentru înscrierea Roșiei Montana în patrimoniul UNESCO, operațiune care ar fi lichidat, practic, șansele de exploatare, pentru că nu ar mai fi fost permise cianurile, iar fără ele nu se poate extrage aurul în cauză.
Dacian Cioloș s-a văzut, însă, prins între Scylla și Caribda. Presiunile lui Soros pentru trimiterea dosarului erau dublate de perspectiva ca România să plătească miliardele de dolari despăgubiri cerute în instanță de Steinmetz & comp. De aici, ezitări maxime ale premierului.
În martie 2016, are loc un eveniment care stupefiază opinia publică: DNA anunță începerea urmăririi penale a patronului GR, Benjamin Steinmetz, la pachet cu Shimon Shevez, Tal Silberstein și Moshe Agavi, în dosarul fermei Băneasa. Cu toții, oameni foarte bogați și influenți, atît în Israel, cît și în România.
Ca să sară la niște beregăți atît de înalte, trebuie ca DNA să fi avut un ”stimulent” foarte solid în spate.
Ctîteva săptămîni mai tîrziu, explodează marele scandal Black Cube, compania israeliană de spionaj care o avea în vizor pe Laura Kovesi.
Este foarte greu de eliminat legătura de cauzalitate între cele două acțiuni sus pomenite.
Steinmetz a reacționat foarte dur la mutarea lui Soros, care viza însăși arestarea lui.
Răstimp, Cioloș continua să ezite cu trimiterea dosarului Roșia Montana la UNESCO.
Pe 29 decembrie, purtătorul de cuvînt al guvernului, Liviu Iolu, anunță că dosarul nu va mai fi trimis, pentru că executivul a devenit interimar, după alegerile parlamentare, și nu mai are asemenea atribuții.
”În mod normal, asemenea dosare pot fi depuse şi doar cu semnătura ministrului de resort, însă în ceea ce priveşte dosarul Roşia Montană statul român se află într-un litigiu. Din această cauză, premierul Cioloş ar putea semna un act pentru depunerea dosarului la UNESCO doar după o procedură formală prin decizia întregului Guvern. Din păcate, un guvern la final de mandat nu mai are autoritatea să facă acest lucru”, explica Iolu.
Incredibil, dar adevărat: doar cîteva zile mai tîrziu, în ULTIMA zi a guvernului Cioloș, pe 4 ianuarie, dosarul Roșia Montana era, totuși, trimis la UNESCO de către ministrul Culturii, Corina Șuteu.
Trebuie că de undeva, de sus și din afara țării, venise un telefon foarte nervos.
Noul guvern pesedist s-a trezit cu cartoful fierbinte în brațe, adică riscul de a plăti cele 4,4 miliarde de dolari despăgubiri către GR dacă susține demersul pe lîngă UNESCO.
Problema retragerii dosarului a fost analizată de guvernele pesediste care s-au perindat în anii următori dar, culmea, și de premierul Cîțu, zilele trecute, ceea ce a provocat furia unor ONG-uri.
Presiunile cele mai mari au venit dinspre formațiunea cea mai apropiată de George Soros, am numit USRPLUS, cea care și-a impus punctul de vedere și acum triumfă pe toate canalele.
George Soros a cîștigat, deocamdată, în meciul cu Steinmetz.
USRPLUS, parte a PNL, ONG-uri și influenceri au cîștigat și ei.
Singura care pierde e România.
Exploatarea a 300 de tone de aur, peste o mie de tone de argint, plus platină, wolfram, molibden și alte metale scumpe se amînă pe termen nedefinit.
Vom plăti mai mult ca sigur miliardele de dolari cerute de GR.
Oamenii din regiune își văd visurile spulberate; în loc de marea exploatare și de locurile de muncă visate, vor trebui să se orienteze spre un turism care există doar în căpățînile înfierbîntate ale lui Iohannis, Barna, Cioloș și alții ca ei, care își închipuie Apusenii drept noul St.Moritz ori Baden Baden.
E un concept inteligent să blochezi o exploatare minieră modernă în numele dreptului unora de a vizita ruinele unei explotări miniere antice.
S-a invocat mereu riscul contaminării cu cianuri a zonei, dacă, spre exemplu, un cutremur ar afecta bazinul de acumulare.
După acest principiu, nu înțelegem de ce eram atît de fericiți recent că ne dau americanii bani să facem centrale nucleare noi?
Ele nu prezintă riscuri imense în caz de, Doamne ferește?
Dacă în Germania a explodat azi o mare uzină chimică trebuie interzisă industria respectivă?
Istoria modernă ne-a servit o lecție: marile economii – SUA, Germania, Marea Britanie – s-au construit cu industrii poluante. Cînd au ajuns puternice și bogate, statele respective și-au permis și luxul de a se preocupa de ecologie și de industrii mai puțin poluante. Smogul londonez – ceață plus fum – nu e o amintire chiar atît de veche.
Așa cum am mai scris, e ridicol să te bați cu pumnul în piept contra gazelor de șist ori a mineritului cu cianuri într-o țară care descoperă cantități uriașe de uraniu uitat în buricul capitalei, importă deșeurile toxice ale întregii Europe, otrăvește și poluează tot ce prinde și care are decizii de condamnare la CJUE pentru toxicitatea aerului.
De azi, avem ”motive” să fim la fel de veseli ca oamenii lui Soros din politica mioritică: rămînem și săraci, și buni de plată.
Și ca bîlciul să fie complet, mai vine un eveniment ciudat, cu puțin înaintea ședinței de la UNESCO cu dosarul Roșia Montana pe masă: un mare ziar unguresc, Magyar Nemzet, controlat de Viktor Orban, scrie despre exploatarea minieră ridicînd, în premieră, o cu totul altă chestiune decît riscurile unei poluări care să afecteze și Ungaria, ca pînă acum.
”De când aparţine Roşia Montana de România?” se întreabă, fățiș, ziarul unguresc.
Deci, problema nu e că Ungaria s-ar teme de poluare, ci de disputa asupra posesiei regiunii. Ne amintim acum că, încă din 2007, Alan Hill, PDG-ul Gabriel Resources, spunea în clar că țara lui Orban ”vrea aurul Ungariei de la Roșia Montana”. Erau vremurile în care la protestele împotriva exploatării se defila cu pancarte cu „Păstrați aurul Ungariei pentru Ungaria!”.
Pînă la această oră, niciun oficial al statului român nu a catadicsit să dea vreo replică gravei afirmații. ”Jó napot kívánok, Iohannis!”, să parafrazăm și noi o zicere celebră.
