În Mykonos s-a interzis muzica și circulația noaptea

Autorităţile din Grecia au interzis sâmbătă muzica în restaurante şi baruri şi au restricţionat libertatea de circulaţie pe populara insulă de vacanţă Mykonos, după o creştere a numărului de infecţii cu coronavirus raportate, transmite Reuters.

Cunoscută drept insula petrecerilor pentru cei bogaţi, Mykonos este una dintre cele mai populare destinaţii turistice elene, reuşind să atragă peste 1 milion de vizitatori în sezonul de vară. Printre obişnuiţii insulei Mykonos se numără vedete de la Hollywood, modele şi sportivi celebri.

Din cauza unui „îngrijorător focar local”, Ministerul pentru Protecţie Civilă a anunţat că interzice muzica pe insulă pe tot parcursul zilei şi că în perioada nopţii, între orele 01:00 şi 06:00, nu vor mai putea circula decât persoanele care se duc sau se întorc de la muncă, sau persoanele care au urgenţe medicale.

Restricţiile se vor aplica până la data de 26 iulie.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Rabinul Freund: Este timpul ca America să-și ceară în sfârșit scuze Serbiei pentru uciderea civililor în bombardamentele NATO din 1999

    Rabinul Michael Freund, fondatorul și președintele Societății Prieteniei Sârbo-Israeliene,...

    Severin: 43 de străzi în modernizare. Lucrările au fost reluate după sezonul rece

    Lucrările de modernizare a infrastructurii din Drobeta-Turnu Severin au...

    Vance ar putea fi negociatorul cu Iranul în Pakistan

    Vicepreședintele Statelor Unite ale Americii, JD Vance, ar putea...

    Un miliardar acaparează piața transporturilor maritime în plină criză Hormuz

    Miliardarul italian Gianluigi Aponte (cu o avere netă de...

    Comisia Europeană a renunțat la planul de interzicere a petrolului rusesc

    Comisia Europeană a amânat prezentarea anunțată a unui plan...

    Ce cere Iranul în negocieri

    Iranul nu este interesat de un armistițiu temporar și...

    Războiul din Iran aproape a blocat economia zonei euro

    Creșterea sectorului privat în zona euro aproape s-a blocat...

    Nicușor și Maica Rusie

    Vulnerabilitatea strategică a președintelui Nicușor Dan: suporterul fidel Matei...

    Articole relationate

    Categorii populare