În cadrul ședinței Consiliului Județean Mehedinți de astăzi, au fost aprobate două proiecte de hotărâre importante în procedura de pregătire a documentației în vederea depunerii unor noi cereri de finanțare pentru accesarea de fonduri europene necesare reabilitării/modernizării a 66 km drumuri județene.
“Consiliul Județean Mehedinți va beneficia, prin Programul Regional Sud – Vest Oltenia, pe exercițiul financiar 2021 – 2027, de suma maximă de 50 milioane de euro, pentru reabilitare sau modernizare de drumuri județene și ne propunem să accesăm aceste fonduri, cele două cereri de finanțare urmând să fie depuse pe parcursul săptămânilor viitoare.
În măsura în care suma disponibilă pentru județul Mehedinți din fonduri europene, nu va acoperi întreaga investiție pentru reabilitarea/modernizarea acestor drumuri, ea va fi suplimentată din bugetul județului.”, a transmis președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, la finalul ședinței.