Home Social În Marea Neagră la Odesa au „înflorit” bacterii toxice: Nu faceți baie...

În Marea Neagră la Odesa au „înflorit” bacterii toxice: Nu faceți baie în mare un an

0

Limanul din Odesa a fost afectat de o înmulțire a speciilor de cianobacterii cu potențial toxic, a informat pe Facebook Galina Terenko, cercetător principal la Centrul de Ecologie Marină al Ucrainei conform BucPress din Cernăuți.

„Așa cum am prevăzut, în limanul orașului Odesa se dezvoltă o combinație de ciano-bacterii potențial toxice. Pe lângă coloniile masive de Aphanizomenon flos-aquae, de data aceasta limanul a fost afectat de colonii de Dolichospermum flos-aquae și ciano-bacterii Microcystis aeruginosa. Aceste „înfloriri” au avut loc într-un mediu caracterizat de o salinitate a apei marine de 5,1 la mie și o temperatură de 19 grade Celsius”, a scris Galina Terenko.

Ea a adăugat că nu au fost identificate Nodularia spumigenа de către cercetători, deoarece această specie de ciano-bacterii este specifică apelor marine cu o salinitate mai mare.

În urma distrugerii barajului hidrocentralei Kahovka, apă dulce a pătruns în Marea Neagră. În prezent, ecologiștii observă o stabilizare a procesului de desalinizare, cu o valoare de 2,5 la mie, față de norma minimă de 12 la mie. În urma distrugerii barajului, apa din zona Odesa nu este infectată cu holeră, dar s-au detectat virusul rotavirus în probele prelevate.

Centrul Național de Ecologie Marină al Ucrainei a recomandat oamenilor să nu se scalde în mare și să nu pescuiască în apropierea Odesei, cel puțin timp de un an. Cercetătorii consideră că pentru a identifica exact ce poluanți au ajuns în Marea Neagră în urma distrugerii barajului, este necesară recoltarea de probe din mare. În prezent, se poartă negocieri cu forțele militare în acest sens.

Ad

Exit mobile version