spot_img
miercuri, 14 ianuarie, 2026
-3.9 C
București

În luna ianuarie, cele mai mici tarife la electricitate şi gaze naturale din UE au fost înregistrate în Ungaria

Deşi în luna ianuarie diferenţa dintre preţurile rezidenţiale din Ungaria şi cele din Europa la electricitate şi gaze naturale au continuat să se reducă, tarifele din Ungaria la electricitate şi gaze naturale sunt în continuare cele mai mici din UE, a anunţat portalul ungar de ştiri economice „Világgazdaság”, pe baza datelor furnizate de VaasaETT din Finlanda.

Motivul reducerii decalajului se datorează faptului că în timp ce tarifele din Ungaria sunt fixe, în alte ţări de pe continent acestea urmează mai mult sau mai puţin preţurile pieţei, care în ultima vreme au scăzut.

Chiar şi aşa, există o diferenţă uriaşă între tarifele practicate de diferitele capitale. Budapesta, oraşul cel mai bine clasat din UE, are preţul de 9 eurocenţi, faţă de care, doar Kiev, care nu este în UE, are tarife mai mici, de 4 eurocenţi. Media europeană şi a UE este de peste 3 ori mai mare decât cea din Ungaria, dar chiar şi Zagreb, al patrulea oraş din clasamentul UE, percepe un tarif cu 150% mai mare decât cel din Budapesta, în timp ce la Roma, cea mai scumpă capitală, este de peste 7 ori mai mare, preţul fiind de 63,73 eurocenţi pe kilowat oră, precizează publicaţia.

După Budapesta, Belgrad, Podgorica, Valletta şi Zagreb au cele mai mici preţuri unitare, în timp ce, după Roma, cei din Berlin, Copenhaga şi Dublin trebuie să fie cei mai atenţi la cantitatea de energie electrică pe care o consumă.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Întâlnire secretă între fiul fostului șah al Iranului și omul lui Trump

    Emisarul prezidențial american Steve Witkoff a avut o întâlnire...

    Americanii testează dispozitivul sindromului Havana

    Departamentul Apărării al SUA a petrecut peste un an...

    Banii dați in secret de Cehia Ucrainei

    Fostul guvern ceh, condus de Petr Fiala, a alocat...

    LOVITURĂ PENTRU ZELENSKI: Deputații au refuzat un ministru

    Deputații ucraineni nu au aprobat astăzi numirea ministrului Apărării,...

    Trump supărat pe procurorul general

    Președintele american Donald Trump a criticat-o în repetate rânduri...

    Senator PNL de Hunedoara pe loc albastru la mall

    Știți ce înseamnă un loc albastru într-o parcare de...

    Articole relationate

    Categorii populare