În Hunedoara PSD a câștigat pe linie. Deva pentru prima dată cu primar PSD

Alegerile locale din acest an consemnează recorduri obținute de PSD Hunedoara. Laurențiu Nistor a câștigat detașat alegerile pentru șefia CJ Hunedoara, iar la Deva – reședința județului, pentru prima dată în ultimii 32 de ani, PSD a câștigat funcția de primar.

Sub conducerea lui Laurențiu Nistor, care conduce organizația județeană a PSD Hunedoara de aproape 14 ani, social-democrații au obținut un rezultat record la alegerile locale din 9 iunie.
Astfel, la nivelul Consiliului Județean Hunedoara, PSD a câștigat a treia oară consecutiv majoritatea mandatelor de consilieri județeni și, desigur, funcția de președinte al administrației județene. De altfel, procentul de 48% obținut de Laurențiu Nistor la scrutinul pentru alegerea președintelui CJ Hunedoara este, de asemenea, o premieră în ultimii 32 de ani. Scorul obținut de PSD garantează pentru a treia oară și cele două funcții de vicepreședinte al CJ Hunedoara. Trebuie menționat că, la toate rândurile de alegeri la care a participat, Laurențiu Nistor nu a pierdut niciodată.
La nivelul județului Hunedoara, PSD a câștigat 43 de funcții de primar din cele 69, deține funcțiile de primar în toate cele 7 municipii și are cei mai mulți consilieri locali.
La Deva, pentru prima dată după revoluție, alegerile au fost câștigate de PSD. Lucian Ioan Rus, secretar de stat în Ministerul Turismului și Antreprenoriatului a reușit să se impună cu un scor istoric în fața actualului primar liberal, Florin Oancea, obținând 38,5% din voturi, față de 24% obținute de candidatul PNL. Reușita este cu atât mai mare cu cât Deva nu a avut niciodată primar PSD.
Mai trebuie menționat că, în municipiul Hunedoara s-a înregistrat cel mai mare procent obținut de un candidat la un municipiu nereședință de județ. Dan Bobouțanu (PSD) a fost votat de 83% dintre alegători.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Iranul susține că are arme surpriză

    Iranul a trecut de la o strategie defensivă la...

    Războiul cu Iranul a paralizat piața americană de petrol și gaze

    Războiul SUA cu Iranul a dus la oprirea tranzacțiilor...

    Rusia: Acțiunea militară împotriva Iranului unește populația țării în jurul conducerii sale

    Acțiunea militară împotriva Iranului unește populația țării în jurul...

    America îi lasă pe iranieni să facă 14 miliarde dolari

    Relaxarea sancțiunilor SUA asupra petrolului iranian permite Republicii Islamice...

    Cei 14 ași ai Rusiei din războiul din Iran

    De ce este considerată Rusia principalul învingător în războiul...

    The Economist: Iranul distruge 3 principale „supercapacități” ale lui Trump

    Într-un articol intitulat sugestiv Operațiunea Furia Oarbă, jurnaliștii publicației...

    Articole relationate

    Categorii populare