Home Analize În 2022, în Mehedinți, s-au finalizat lucrări pe 113 km de drumuri...

În 2022, în Mehedinți, s-au finalizat lucrări pe 113 km de drumuri județene. Ultimul tronson recepționat, Cireșu-Marga, facilitează accesul către unul dintre cele mai importante obiective turistice din Mehedinți, Peștera Topolnița

0

Astăzi s-a realizat recepția la terminarea lucrărilor de modernizare realizate de Consiliul Județean Mehedinți pe tronsonul de 5,2 km ai DJ 607B, între localitățile Cireșu și Marga, în cadrul proiectului “Îmbunătățirea conectivității în zona de vest a județului Mehedinți”, finanțate cu fonduri europene pe Programul Operațional Regional.

“Mă bucur că încheiem anul 2022 cu proiecte importante finalizate în ceea ce privește reabilitarea/modernizarea infrastructurii rutiere. În total, s-au încheiat lucrări pe 113 kilometri drumuri județene și avem speranța că în anul 2023 lucrurile vor merge, cel puțin în același ritm, având în vedere obiectivele de investiții pe care le avem în derulare.Acest tronson de drum facilitează accesul către unul dintre cele mai importante obiective turistice din Mehedinți, Peștera Topolnița, dinspre zona de nord a județulului și chiar din județul Gorj. Pe de altă parte, în urmă cu doi ani, acest drum era complet distrus, iar locuitorii din Marga nu credeau că vor avea asfalt la poartă. Am înțeles necesitatea modernizării acestui drum, atât pentru locuitorii din cele două comune, cât și din punct de vedere turistic, am atras fonduri și, iată, astăzi vorbim despre un drum complet modernizat, care are toate elementele de siguranță și utilitate.Lucrarea completează celelalte investiții pe care le-am realizat pe parcursul anilor precedenți în această zonă!Drumurile bune să vi se deschidă în 2023!”, a transmis președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu.

Ad

Exit mobile version