spot_img
2.2 C
București
luni, decembrie 23, 2024
AcasăcoronavirusÎn 15 mai nu vor mai exista restricții în România. GREȘEALA GUVERNULUI

În 15 mai nu vor mai exista restricții în România. GREȘEALA GUVERNULUI

-

Liderul grupului deputaţilor PSD, Alfred Simonis, a susţinut luni că după 15 mai, în România, nu vor mai fi restricţii, pentru că Guvernul a trimis în Parlament foarte târziu proiectul de lege privind situaţia de alertă, iar documentul nu va putea fi pus în aplicare imediat după starea de urgenţă.

- Reclama -

„Ne aflăm într-o situaţie extrem de gravă. Acest Guvern incompetent a anunţat de două săptămâni deja faptul că starea de urgenţă va fi ridicată. E adevărat că nu au găsit nimic să pună în loc, nu au făcut nimic în această perioadă, în afară de tunuri pentru firmele de casă. Orban şi miniştrii dânsului se contrazic de două săptămâni cu privire la relaxarea unor măsuri, însă românii nu ştiu ce se va întâmpla după 15 mai. Astăzi l-am auzit pe premier sunând că au depus un proiect de lege care aşteaptă să fie trecut de urgenţă prin Parlament în ziua de joi, astfel încât vineri să fie promulgat de preşedinte şi publicat în Monitorul Oficial. Simt nevoia să îi spun premierului (…) că habar n-are cunoştinţe elementare cu privire la Constituţie. Articolul 84 din Constituţie spune că după adoptarea proiectului de lege în cele două camere ale Parlamentului este nevoie de un termen de două zile pentru a lăsa timp de contestare la Curtea Constituţională. După aceste două zile, după ce preşedintele promulgă, e nevoie de trei zile pentru a intra în vigoare după publicarea în Monitorul Oficial. Acest lucru înseamnă că, practic, din data de 15 mai nu vom mai avea niciun fel de restricţii în România, pentru că acest Guvern, în loc să se ocupe din timp de redactarea şi de depunerea unui proiect de lege în acest sens, pierde vremea angajând chelneri şefi de spitale”, a spus Simonis la Palatul Parlamentului.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img