Home Actualitate Împăratul cârcotaş al Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici...

Împăratul cârcotaş al Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii ceartă fermierii băgați în faliment că nu împrumută bani de la bănci

0

Într-o perioadă nu tocmai fastă pentru fermieri, cu subvenţii înjumătăţite, plăţi întârziate şi despăgubiri pentru secetă neachitate, fermierii sunt „certaţi” de Cristian Păun, preşedintele FNGCIMM, că sunt cîrcotaşi şi nu împrumută bani de la bănci cu garanţii de la stat. Asta în contextul în care o mare parte din producătorii agricoli sunt deja neeligibili pentru noi credite din cauză că au întârzieri la cele deja contractate, notează agrointel.ro.

”Vreau să adresez sfatul acesta fermierilor: încercaţi să aplicaţi! Nu mai fiţi aşa de cârcotaşi, pentru că numărul firmelor care au primit finanţare în 2020 este important. Ne apropiem de 30.000 de companii care au luat credite prin IMM INVEST, iar cele mai credite sunt de valoare mică – sub 900.000 lei. Valoarea creditelor garantate în 2020 s-a ridicat la 14 miliarde lei, fiind emise garanţii de 11 miliarde lei”, spune Cristian Păun într-un interviu acordat Gândul.ro.

Păun conduce o instituţie în al cărui Consiliu de Administraţie se mai află fostul ministru PNL Radu Stroe, fostul ministru PDL Anca-Daniela Boagiu şi fostul ministru, tot în vremea PDL, Ion Ariton.

Numirea lui Cristian Păun la preşedinţia Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM) a făcut şi obiectul emisiunii ”Dosar de politician” de la B1TV, unde realizatorul Silviu Mănăstire a evidenţiat faptul că Păun, profesor universitar, nu are experienţă în domeniul produselor şi serviciilor financiare, garanţiilor pentru IMM sau în cunoşterea sectorului financiar – bancar. În plus, nu avea 6 luni ca membru în managementul unei companii care să aibă o cifră de afaceri comparabilă cu Fondul naţional de garantare.

„Dacă a făcut o astfel de declaraţie, sper să o retragă, pentru că nu poţi jigni şi nu poţi să iei în derâdere eforturile unor oameni care de la vânt şi ploaie la căldură de 40 de grade crează plusvaloare… Legat de numirea domniei sale, permiteţi-mi să mă interesez la cei care au făcut această numire…. Nu ştiu chestiuni suplimentare, decât că este un profesor universitar care a fost consilierul preşedintelui PNL”, a declarat, prezent în emisiune, prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan.

Conform lui Mănăstire, care citează surse din BNR, numirea a fost un troc politic, şi că în consiliul de Supraveghere al BNR s-a votat politic, în urma unui telefon al unui om politic important.

Şeful fondului de garantare spune că fermierii nu au motive să fie nemulţumiţi, chiar şi în condiţiile de secetă de anul trecut. ”Fermierul trebuie să se pregătească că o dată la patru ani în România este secetă. După patru ani buni economici în agricultură până în 2019, era inevitabil ca anul 2020, statistic vorbind, să nu fie unul de secetă. În agricultură există subvenţie şi acesta este unul dintre puţinele sectoare economice subvenţionate. În plus, există fonduri europene pentru dezvoltare rurală care pot fi accesate. Vorbim despre un sector care deja este finanţat nerambursabil foarte mult, nu poţi să vii şi să ceri tot mai mult, să ne uităm şi la celelalte sectoare ce se întâmplă”, spune Păun în interviul menţionat.

„Vă doresc să nu fiți niciodată în situația mea, pentru că eu trebuie să răspund pentru tot felul de imbecili, care fac tot felul de cretinisme, pentru tot felul de indivizi… dacă vrei să iei 15.000 lei, stai mă acasă. Că nu am venit la guvernare, nu am alergat ca nebunul un an de zile în toată ţara şi nu am dormit 4 ore pe noapte ca să iei tu salariu de 15.000 lei. Eu am alergat pentru PNL şi alerg pentru PNL alături de 240.000 membri nu ca dl Glăvan sau alţi maimuţoi să îşi ia Consiliu de Administraţie sau să spună că el a venit la guvernare ca să ia un salariu de 15000 lei. Asta chiar mă scoate din sărite. Pentru că nu am pus niciun om în vreun Consiliu de Administraţie, nu am niciun Consiliu de Administraţie, nu mă interesează să numesc vreun om în Consiliu de Administraţie şi nici să numesc oameni care să spună, dacă chiar e aşa, că a venit la guvernare ca să ia 15.000 de lei. Mi se pare aberant. Ştii ce greu e să răspunzi pentru aceşti glăveni când eşti de bună credinţă şi vrei ca ţara să se schimbe? Sunt într-o situaţie în care îmi vine să ies public şi să spun mai multe decât spun, pentru că eu nu am venit la guvernare ca Glăvan să ia 15.000 lei şi 7 consilii de administraţie”, a declarat Rareş Bogdan anul trecut la B1 TV.

Bogdan Glăvan, consilierul ex-premierului Ludovic Orban, care conducea Fondul Român de Contragarantare, a fost înregistrat când spunea că nu-l interesează să treacă pe la locul de muncă, că vrea să-și ia banii, 15.000 de lei. Pe de altă parte, realizatorul de la B1 TV i-a spus lui Rareș Bogdan și despre afirmația lui Cristian Păun, un alt ex-consilier al lui Ludovic Orban, care ar fi spus ”o enormitate” despre IMM invest, cu privire la numărul de dosare aprobate.

(…)Altul, libertarian de anvergură, Bogdan Glăvan, se laudă că stă până seara târziu la serviciu tăind frunze la câini la sinecura data de partid și că a tăiat apa minerală din bugetul de protocol, scria recent pe facebook fostul șef al Fiscului, Gelu Diaconu.

Iar campionul absolut (Cristian Păun) găsește trafic spre munte și respiră ușurat: economia își revine. Ce contează pt ei industria auto, marile companii din zona petrolieră, HORECA (din alte zone decât cele turistice clasice), aviația, turismul internațional, scăderea veniturilor tuturor, cu excepția lor? E trafic lângă Râmnicu Vâlcea? It’s OK, relax!Cam asta e anvergura specialiștilor PNL. Ce să zic? Rugați-vă și/sau meditați. E mai probabil să evitați criza astfel decât să aveți așteptări de la aceste accidente ale destinului, mai afirmă Diaconu.

Ad

Exit mobile version