Home Justitie ”Împăratul” a mai primit 5 ani de închisoare

”Împăratul” a mai primit 5 ani de închisoare

0

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a pronunţat, marţi, sentinţa definitivă în dosarul în care Mihail Vlasov a fost judecat pentru mai multe infracţiuni de corupţie, printre care delapidare în formă continuată şi fals în înscrisuri.

Fostul preşedinte al Camerei de Comerţ a fost condamnat la 5 ani de închisoare, la care se adaugă 3 ani din restul celorlalte sentinţe. Magistraţii au dispus revocarea liberării condiţionate.

În august 2018, Curtea de Apel Bucureşti a decis condamnarea la 9 ani şi 10 luni de închisoare a lui Mihail Vlasov, fost preşedinte al Camerei de Comerţ în cel de-al treilea dosar de corupţie. 

În noiembrie 2016, Mihai Vlasov a fost trimis în judecată de DNA pentru folosire a influenţei sau autorităţii în scopul obţinerii unor foloase, delapidare în formă continuată şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.

În acelaşi dosar a fost inculpată şi fiica lui Vlasov, Ingrid, pentru complicitate la delapidare în formă continuată, dar şi Suciu Mariana Rodica, la data faptelor director general la ROMEXPO S.A. pentru delapidare şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Ad

Exit mobile version