Home highlight Ilie Sârbu: Judecătorii CCR ne-au cerut să încălcăm procedurile, legea

Ilie Sârbu: Judecătorii CCR ne-au cerut să încălcăm procedurile, legea

0

Biroul Permanent al Senatului a dezbătut, intens, săptămâna aceasta, motivaţia Curţii Constituţionale care cerea forului legislativ să publice în Monitor hotărârea în cazul votului la Dan Şova, liderul senatorilor PSD apreciind că judecătătorii CC le-au cerut „să încalce procedurile şi legea”.

Imediat după publicarea motivării Curţii Constituţionale în Monitorul Oficial, conducerea Senatului s-a întrunit pentru a stabili calea de urmat în acest caz al votului dat pentru solicitarea DNA de încuviinţare a reţinerii şi arestării preventive a senatorului Dan Şova, în urma căruia nu s-a adoptat nicio hotărâre, doar constatându-se că nu s-a întrunit numărul de voturi pentru acceptarea cererii DNA.

„Nu uşor, cel mai bine ar fi să trimitem această chestiune Comisiei juridice, să dăm juriştilor din Comisia juridică posibilitatea să-şi spargă puţin capul şi să vină cu un răspuns. În acelaşi timp, chestiunea asta ar părea o modalitate prin care, chipurile, Senatul ar încerca să tragă de timp”, a declarat în şedinţă preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, potrivit stenogramei Biroului Permanent din 20 aprilie.

Senatorul liberal Cristian Bodea a arătat că trebuia supusă o hotărâre de respingere la vot, dacă cea de încuviinţare a fost respinsă. „Dacă nu stabilim undeva în Regulament că, dacă hotărârea de încuviinţare a fost respinsă, trebuie să…”, a spus el, fiind întrerupt de IlIlie Sârbuliderul senatorilor PSD.

„Dacă găsim o soluţie mai înţeleaptă, eu sunt de acord cu ce spunea domnul preşedinte la început, să închidem acest caz. Nu ne face bine. (..) Prelungim dialogul acesta … nu ştiu, până la urmă, până unde putem merge şi cât ne ajută. Dar o soluţie înţeleaptă pe tot ce avem, cum o găsim, că suntem toţi aici? Haideţi să vedem… suntem dispuşi la orice variantă, dar cum?”, a spus Sârbu.

Liberalul Mario-Ovidiu Oprea a arătat că, în opinia sa, această hotărâre este de aprobare a cererii de încuviinţare.

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, l-a contrazis: „Vă rog să nu confundăm planul politic cu planul juridic. Vă rog eu mult. Noi, aici, nu suntem acum chemaţi să dăm o hotărâre de încuviinţare sau de respingere a reţinerii şi arestării. Noi vorbim de o hotărâre prin care… uitaţi ce spune. … prin care atestă rezultatul votului. Atestă rezultatul votului”.

Ilie Sârbu a ţinut să comenteze formularea din decizia Curţii Constituţionale, „Senatul are obligaţia de a redacta hotărârea adoptată în şedinţa de plen…”.

„Deci, Curtea, aici, nu lasă niciun fel de interpretare. Obligaţia. Adică, eu te oblig. De la om la om, când vin şi spun «te rog», e una, când spun «Facem nu ştiu ce», e alta. «Ce crezi, am putea face?» e alta… Sunt mai multe formule de exprimare. Aici e radicală. Zice clar: obligaţia de a redacta. Acum, Senatul, ca instituţie… mă rog, supremă…”, a spus Sârbu.

Tăriceanu l-a completat: „Suverană”.

Ilie Sârbu a revenit: „Suverană şi, mă rog, putem să-i mai adăugăm şi alte, şi alte, mă rog, calificative şi atribute aici, la obligaţia pe care o are faţă de Curte, mai poate să stea pe gânduri? Că, altfel, ne complicăm, vorbim două ore şi…”.

Tăriceanu a dorit să îl întrerupă, Ilie Sârbu adăugând: „Continui şi cu asta am încheiat. Credeţi că Înalta Curte, în înţelepciunea ei, toţi judecătorii de acolo, când au redactat acest articol, n-au ştiut situaţia în care suntem noi?”.

„Au ştiut-o”, i-a răspuns Tăriceanu.

„Înseamnă că ei au cerut…. Ei, ca paznicii sau, mă rog, supraveghetorii de bază ai Constituţiei, au cerut să încălcăm procedurile noastre şi chiar legea. Ei asta ne cer în fond”, a susţinut Ilie Sârbu.

Preşedintele Senatului le-a cerut colegilor din BP: „Dacă aveţi o idee, care să stea juridic în picioare şi pe care să pot s-o accept şi eu personal, pentru că eu nu pot să accept să semnez în nume personal, să iau o decizie unipersonală pentru o decizie care n-a fost luată de Senat în plenul său, vă stau la dispoziţie”.

„Nu. E mai mult de atât. E mai mult de atât”, a apreciat Călin Popescu Tăriceanu.

Ilie Sârbu a continuat: „Şi atunci, ce facem, că ei spun: vă obligăm? Noi suntem obligaţi s-o facem sau nu suntem obligaţi s-o facem? Asta e problema”.

Ioan Chelaru a intervenit, la rândul său: „Practic, ne îndrumă să încălcăm Constituţia”.

„Parlamentul, ca instituţie reprezentativă a poporului, are dreptul suveran de a emite legi, hotărâri şi aşa mai departe. Prin urmare, dacă are dreptul suveran, nu are nimeni voie să încalce acest drept suveran”, a spus şi preşedintele Senatului.

El a continuat: „Prin această decizie, Curtea Constituţională intervine şi noi începem să partajăm suveranitatea Parlamentului cu Curtea Constituţională în privinţa adoptării anumitor acte, decizii, legi. Deci, din acest moment, suveranitatea Parlamentului, totală, încetează şi convenim că o împărţim cu Curtea Constituţională”.

Biroul Permanent al Senatului a stabilit, marţi, cu 8 voturi „pentru” şi 2 voturi „împotrivă”, să trimită spre redactare către Comisia juridică hotărârea din şedinţa în care s-a votat cererea privind arestarea preventivă a senatorului Dan Şova.

În urma analizei din comisia juridică, s-a decis, cu 6 voturi „pentru” şi 5 voturi „împotrivă”, să se trimită la Biroul Permanent un proiect de hotărâre prin care se constată că în urma votului din 25 martie în cazul Şova, nu s-au întrunit condiţiile pentru încuviinţarea arestării sale preventive.

Conducerea Senatului a aprobat, miercuri, Hotărârea redactată de Comisia juridică a Senatului privind votul plenului în cazul Şova, ulterior fiind publicată în Monitorul Oficial.

Ad

Exit mobile version