spot_img
joi, 15 ianuarie, 2026
1.7 C
București

Îl ascund americanii pe Cardinal?

Instituțiile guvernamentale americane nu au dorit să răspundă întrebării Europei Libere dacă Plahotniuc se află în Statele Unite. În luna ianuarie, Statele Unite i-au aplicat sancțiuni de vizită oligarhului Vlad Plahotniuc și familiei sale pentru implicarea lui în acte de corupție „semnificative… care au subminat statul de drept și au compromis grav independența instituțiilor democratice moldovene”.Oficiali moldoveni în cunoștință de cauză au declarat însă Europei Libere că Plahotniuc s-a aflat în Statele Unite în mai multe rânduri în ultimele luni, inclusiv cel puțin o dată după ce Statele Unite au impus restricția de viză. Oficialii americani au vorbit sub condiția anonimatului, dat fiind caracterul delicat al chestiunii, transmite Radio Europa Liberă.

Lui PLahotniuc i se spune Cardinalul.

RELATAREA RADIO EUROPA LIBERĂ:

„Dacă Vladimir Plahotniuc s-ar afla cu adevărat undeva în Statele Unite, asta nu ar fi o surpriză, dar ar fi o dezamăgire”, a spus William Hill, fost șef al misiunii OSCE din R. Moldova în anii 1990 și 2000.

„Statele Unite au pierdut multă credibilitate și sprijin în societatea civilă moldoveană în ultimii câțiva ani datorită disponibilității continue și în aparență necritice de a coopera cu Plahotniuc, aproape până la sfârșitul aflării lui la putere”, a mai spus Hill. „Sprijinirea lui Plahotniuc, tacită sau explicită, i-a făcut pe mulți în Moldova să perceapă tot mai mult retorica americană în sprijinul democrației și reformelor ca simplă geopolitică anti-rusească în interes propriu”.

Oficiali moldoveni, inclusiv președintele în exercițiu Igor Dodon, s-au plâns în public de luni de zile că Statele Unite nu fac destul ca să-l aducă pe Plahotniuc în fața justiției.

Într-un interviu luna trecută, Dodon spunea, când a fost întrebat explicit despre Plahotniuc, că „americanii nu se prea grăbesc”.

„Eu cred că aceasta va afecta și imaginea Statelor Unite, dacă, pe de o parte, fac așa declarații, pe de altă parte, acordă în continuare acoperire politică”, mai spunea Dodon.

Solicitată pentru mai multe detalii, purtătoarea de cuvânt Carmena Sterpu a spus Europei Libere că informația aflării lui Plahotniuc în Statele Unite „i-a fost confirmată personal… președintelui Dodon” de ambasadorul american la Chișinău, Dereck Hogan.

Ambasada americană la Chișinău nu a răspuns e-mailurilor noastre, solicitând comentarii suplimentare.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politico: Probleme mari cu dosarul lui Maduro

    Parchetul federal al SUA va întâmpina dificultăți în a...

    „Misiunea” militară aliată in Groenlanda: Un ofițer britanic, un olandez

    Regatul Unit a trimis un singur ofițer în Groenlanda,...

    Un înalt oficial al Comisiei Europene lucra in secret din 2019 pentru coordonarea opoziției anti Orbán

    Documentele recent divulgate dovedesc că Bruxelles-ul se amestecă în...

    Serviciul de Transport Voluntari îl pune la punct pe Ciucu

    În urma declarațiilor publice recente ale primarului general Ciprian Ciucu, despre cheltuieli serviciului de transport public, Serviciul de Transport Voluntari consideră necesare următoarele clarificări, pentru o corectă informare a opiniei publice: Transmitem, din start, că nu Compania de Transport dinOrașul Voluntari...

    Americanii susțin că liderii iranieni scot in aceste zile din țară zeci de milioane de dolari

    Autoritățile americane monitorizează modul în care oficialii iranieni își...

    Articole relationate

    Categorii populare